Entuziasmul lui Sarkozy pentru summit-uri nemulţumeşte Washingtonul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Entuziasmul lui Sarkozy pentru summit-uri nemulţumeşte Washingtonul

Externe 21 Noiembrie 2008 / 00:00 618 accesări

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a generat nemulţumire în SUA, după ce, la revenirea în ţară de la summit-ul G20 privind criza financiară, a anunţat că va organiza şi el o reuniune pe aceeaşi temă, la Paris, în ianuarie, relatează ”International Herald Tribune”, în ediţia online. Sarkozy nu le-a spus preşedintelui american, George W. Bush, sau altor lideri despre planurile sale, atunci cînd se afla la Washington, la summit-ul G20, potrivit unor oficiali europeni şi americani. Oficialii francezi au declarat că întîlnirea de la Paris, programată la 8 şi 9 ianuarie şi co-prezidată de fostul premier britanic Tony Blair, se vrea a fi o conferinţă la care să fie prezenţi lideri politici şi experţi proeminenţi, pentru discuţii despre globalizare sau valorile capitalismului.

Disputa reprezintă, de fapt, o competiţie foarte strînsă şi tensionată de-o parte şi de alta a Atlanticului privind summit-urile şi economia globală. ”Sarkozy a spus că SUA au fost de acord cu mai multe runde de negocieri”, a declarat Simon Johnson, fost economist în cadrul Fondului Monetar Internaţional. ”Dar el nu a negociat aceste lucruri. Apoi s-a întors acasă şi a proclamat victorie”, a continuat el. Pe de altă parte, preşedintele american, George W. Bush, care mai are cîteva săptămîni de mandat, nu vrea să permită europenilor, în special, Franţei, să domine dezbaterile privind soluţiile la această criză. Întîlnirea anunţată de Sarkozy a generat nemulţumire nu doar în SUA, ci şi în alte ţări, deoarece statele membre G20 au convenit să se reunească din nou în aprilie.

Taguri articol


12