22 Noiembrie 2024, 16:01
A fost nevoie de patru ani de aşteptări, mulţi nervi şi numeroase dispute cu reprezentanţii ENEL pentru ca turbina eoliană de la Spitalul Orăşenesc Hârşova să fie pusă în funcţiune. Proiectul a fost finanţat cu bani europeni şi avea ca scop diminuarea cheltuielilor administraţiei locale în ceea ce priveşte întreţinerea unităţii sanitare. „Am fost foarte aproape să fim obligaţi să restituim banii europeni din cauza birocraţiei româneşti. La sfârşitul anului trecut, eoliana a pornit pentru prima oară, în cadrul unor probe, iar acum funcţionează la capacitate maximă, furnizând energie în sistemul naţional. Aşteptăm acum să vedem care este economia pe care o vom face”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag.