Epidemie de tuberculoză multirezistentă în statele din fosta URSS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Epidemie de tuberculoză multirezistentă în statele din fosta URSS

Monden 17 Aprilie 2009 / 00:00 507 accesări

Numeroase state din fosta Uniune Sovietică şi provincii chineze se confruntă cu un nivel epidemic ridicat de tuberculoză multirezistentă, potrivit unei analize globale efectuată pe perioada 2002-2007. În 2007 au existat 9,27 de milioane de cazuri noi de tuberculoză, dintre care 1,4 milioane în rîndul seropozitivilor, faţă de 600.000 în 2006. Studiul a fost efectuat în 83 de state, pe un total de 90.000 de pacienţi.

Datele publicate joi indică faptul că un bolnav din nouă nu răspunde la niciun fel de tratament antituberculos. Rata multirezistenţei (rezistenţa la cel puţin două medicamente de bază) se situează între 7 şi 22% în nouă state din fosta URSS, dintre care 19% în R. Moldova şi 22% în Baku, capitala Azerbaidjanului. Concluzia este că statele dn fosta URSS sînt afectate de o epidemie severă şi larg răspîndită, cu cea mai mare rată a tuberculozei multirezistente raportată în ultimii 13 ani. În majoritatea statelor dezvoltate, printre care Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Noua Zeelandă, prevalenţa tuberculozei multirezistente este de maxim 1%. În total, peste 1,5 milioane de cazuri de tuberculoză multirezistentă au apărut din 2006, dintre care jumătate în China şi India.

Cele mai comune forme de tuberculoză pot fi tratate cu medicamente în valoare de zece euro, dacă sînt diagnosticate devreme, dar noile tulpini au o imunitate sporită la antibioticele de bază, impunînd tratamente ce ar putea costa mii de euro. Rata de infectare cu tulpini deosebit de virulente a crescut în 13 ani în mai multe state. În Coreea de Sud, de exemplu, în perioada 1994-2007, aceasta a trecut de la 1,6% la 2,7% din cazuri, în timp ce în unele regiuni din Rusia, rata a crescut de două sau chiar de patru ori. De altfel, o formă virulentă incurabilă a maladiei, numită intensiv rezistentă, s-a dezvoltat în 37 de state, dintre care cinci din fosta URSS: Azerbaidjan, Estonia, Letonia, Lituania şi Federaţia Rusă.

Taguri articol


12