Ieri mărturiseam regretul că nu apuc să scriu câteva rânduri despre vara ce se apropie de sfârşit, din cauza politicii autohtone care ne mănâncă zilele. Mie mi le mănâncă la figurat, ca modest scriitor la ziar ce sunt, vorba lui Caragiale, dar nouă, românilor, în general, ni le mănâncă la propriu!
După alegerile din judeţele Neamţ şi Maramureş continuă dezbaterile, dacă nu chiar scandalul public, după cum s-a văzut. Această \"repetiţie\" făcută de PDL, cum o numeam şi ieri, pentru cele două scrutinuri ce urmează anul viitor, a dezvăluit, încă o dată, dacă mai era nevoie, gravele carenţe ale actualei legi electorale. Jongleria cu bani publici, prin acordarea unor sume de la bugetul de stat cu scopul manipulării electoratului, încercată de Elena Udrea în Maramureş fără succes, arată cât de fragil este sistemul nostru democratic. \"Reforma\" pe care o tot trâmbiţează Traian Băsescu ar trebui să înceapă de aici, de la acest nivel! Şi mai este ceva...
O populaţie săracă şi, mai ales, neinstruită poate fi manevrată foarte uşor cu mita electorală. Dacă nivelul de trai al românilor ar fi fost ceva mai ridicat, degeaba mai veneau candidaţii PDL cu sacoşe portocalii! Tocmai de aceea l-am admirat sincer pe Victor Ponta când a declarat că, oricâte matrapazlâcuri vor mai face cei din partidul \"de suflet\" al lui Traian Băsescu, USL are de gând să joace cinstit jocul politic, la alegerile de anul viitor. Despre afirmaţiile preşedintelui pe postul public de televiziune îmi rezerv artileria grea.
Dar nu pot să închei fără să mă întorc la obsesia mea. Nu vă pare rău că se apropie vara de sfârşit?