Era digitală nu a adus scăderea volumului de documente imprimate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Era digitală nu a adus scăderea volumului de documente imprimate

Tehnologie 25 Septembrie 2016 / 07:33 835 accesări

Utilizarea pe scară largă a smartphone-urilor, computerelor şi aplicaţiilor nu a determinat o reducere a volumului de documente imprimate din România, utilizatorii preferând în continuare să tipărească documentele importante sau pe cele voluminoase.

„În România se tipăreşte la fel de mult, era digitală nu a adus scăderea volumului de documente imprimate despre care se vorbea. A intervenit o triere a echipa¬mentelor în funcţie de costurile de tipărire, o preferinţă pentru imprimarea color, dar volumul de printuri nu a scăzut.“, spune Simona Decuseară, directorul de vânzări şi marketing al Epson România şi Bulgaria.

Potrivit acesteia, s-a păstrat obiceiul ca documentele importante, cele mari, să fie tipărite pe hârtie. În aceste condiţii piaţa de echipamente cu jet de cerneală (inkjet), pe care activează compania, va creşte cu 20%, esti¬mează Simona Decuseară. „Noi estimăm ca piaţa va creşte cu 20% anul acesta ca număr de unităţi, iar noi ne propunem să creştem cu 25-30%“

Compania comercializează doar imprimante cu jet de cerneală cu preţuri de peste 100 de euro. Acestea nu mai folosesc tradiţionalele cartuşe, ci un sistem de rezervoare cu cerneală, care permit tipărirea a câteva mii de pagini de documente cu cantitatea cu care este livrat la vânzare echipamentul.

În ciuda preţului mai mare în raport cu imprimantele cu cartuşe de cerneală, vânzările Epson au crescut, în condiţiile în care utilizatorii au început să analizeze costurile totale de utilizare ale echipamentelor, spune Simona Decuseară.

„Toate echipamentele noastre au preţuri de peste 100 de euro, iar pe acest segment de preţ avem o cotă de piaţă de peste 60%. Echipamentele sunt livrate cu cerneală suficientă pentru 2 ani luând în calcul un volum mediu de imprimare. Inițial am crezut că 100 de euro este un preţ de intrare prea mare pentru România atunci când am lansat pe piaţă noile echipamente. Am crezut că va fi complicat pe o piaţă unde imprimantele au preţuri de intrare de 50 de euro, dar nu a fost aşa. Faptul că am devenit lideri având echipamente la acest preţ, demonstrează acest lucru.“

Epson concurează pe piaţa locală de soluţii de imprimare cu jucători precum HP, Canon şi Brother.

Taguri articol


12