Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a presat, miercuri, coaliţia internaţională să găsească o soluţie durabilă în faţa ameninţării jihadiştilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria, deplângând cadrul limitat al atacurilor aeriene efectuate în prezent. ”Tonele de bombe care vor fi paraşutate nu constituie decât o soluţie temporară şi nu fac decât să întârzie pericolul şi ameninţarea”, a declarat Erdogan în faţa Parlamentului turc, la Ankara. Erdogan a declarat că Turcia nu intenţionează să intervină în problemele interne ale altor ţări, dar a amintit că înlăturarea de la putere a actualului regim sirian, al preşedintelui Bashar al-Assad, continuă să facă parte din priorităţile sale. Aceste declaraţii au fost făcute cu o zi înainte de dezbaterea cu uşile închise în Parlamentul de la Ankara asupra unei moţiuni a Guvernului islamo-conservator care autorizează intervenţia armatei turce în Irak şi Siria împotriva jihadiştilor din cadrul SI.
Turcia a refuzat până în prezent să se alăture coaliţiei internaţionale reunite de Washington contra grupării Stat Islamic, dar a revenit asupra poziţiei sale după eliberarea, pe 20 septembrie, a 46 de cetăţeni turci luaţi în captivitate, în mai, de gruparea jihadistă. Puterea turcă şi-a manifestat de mai multe ori intenţia de a interveni împotriva SI, fără să precizeze natura participării la coaliţie. Textul depus în Parlament prevede posibilitatea lansării unor operaţiuni militare în Irak şi Siria, dar şi staţionarea în Turcia sau traversarea teritoriului acestei ţări de către militari străini mobilizaţi în acţiunile împotriva SI. De asemenea, Ankara s-a pronunţat pentru crearea unei zone-tampon în nordul Siriei, în vederea primirii refugiaţilor şi protejării frontierei sale. Ofensiva jihadiştilor în nord-estul Siriei, lansată la jumătatea lui septembrie, a forţat peste 160.000 de persoane să se refugieze în Turcia.
OPORTUNITATE DE AFACERI SUA intenţionează să vândă baterii de rachete Patriot Arabiei Saudite, în valoare de 1,75 de miliarde de dolari, şi camioane echipate cu lansatoare de rachete Emiratelor Arabe Unite, în valoare de 900 de milioane de dolari, a anunţat Pentagonul, miercuri. Departamentul Apărării a informat în această săptămână Congresul în legătură cu aceste posibile vânzări de arme, în timp ce avioanele de vânătoare din cele două ţări din Golful Persic participă la campania internaţională de atacuri aeriene desfăşurată de SUA împotriva SI. Guvernul saudit a cerut să cumpere 202 rachete Patriot cu capacitate perfecţionată-III (PAC-3), versiunea cea mai sofisticată a sistemelor antirachetă, precum şi un test de ţintă în zbor, kituri de telemetrie şi alte echipamente de acest tip, a precizat agenţia federală americană desemnată cu supervizarea vânzării de arme, Defense Security Cooperation Agency.
"Această ofertă de vânzare va ajuta la reînnoirea rachetelor Patriot actuale ale Arabiei Saudite, care sunt depăşite şi dificil de întreţinut din cauza vechimii şi disponibilităţii limitate de piese de schimb", explică agenţia. Congresul are 30 de zile la dispoziţie pentru a ridica obiecţii faţă de aceste vânzări de arme.