Libertatea de exprimare a devenit un adevărat lux în Turcia, președintele Recep Tayyip Erdogan găsind metode de a-i reduce la tăcere pe toți cei care îl critică. Ultimul pe listă este Bulent Tezcan, purtătorul de cuvânt și parlamentar al Partidului Republican al Poporului (CHP), împotriva căruia a fost înaintată o plângere penală. Într-un atac verbal virulent la adresa lui Erdogan, acesta l-a numit pe liderul turc "dictator fascist" și a denunțat atmosfera groaznică din Turcia. Avocatul lui Erdogan, Huseyin Aydin, a dezvăluit pe Twitter faptul că s-au demarat demersurile juridice. "Am înaintat la Biroul procurorului-șef din Ankara o petiție juridică în legătură cu Bulent Tezcan pentru infracțiunea de insultă la adresa președintelui. Declarațiile suspectului fac parte dintr-o nouă campanie împotriva președintelui nostru și nu pot fi interpretate ca un incident izolat", se menționează în petiție, care afirmă că o astfel de campanie a fost lansată și înaintea tentativei de lovitură de stat din 15 iulie anul trecut. Comentariile lui Tezcan au atras o reacție rapidă din partea administrației prezidențiale turce și a parlamentarilor din Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui turc, considerând că discursul urii este un exemplu de rușine pentru opoziție. "Dacă încercați să speriați oamenii și să creați o atmosferă marcată de teamă considerând ilegale afirmații legale, atunci acest lucru nu ne va descuraja", a replicat Tezcan.
În Turcia, insultarea președintelui este o infracțiune care poate atrage pedepse de până la patru ani de închisoare. Avocații lui Erdogan, personaj care domină viața politică din Turcia de peste un deceniu, au formulat peste 1.800 de plângeri, printre care împotriva unor caricaturiști, unei foste Miss Turcia și unor elevi, pentru insulte la adresa președintelui.