Eric Besson întreţine suspansul în privinţa aderării României la Schengen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eric Besson întreţine suspansul în privinţa aderării României la Schengen

Externe 10 Noiembrie 2010 / 00:00 435 accesări

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a evitat să se pronunţe în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen, spunând că decizia va fi luată la momentul potrivit, scrie ”Le Figaro”, care săptămâna trecută cita o sursă diplomatică ce declara că admiterea celor două ţări va fi amânată. Cotidianul remarcă însă o înăsprire a politicilor UE şi scrie că Franţa şi-a găsit, luni, aliaţi în Germania şi Olanda, pentru a-şi susţine punctul de vedere cu privire la ridicarea vizelor pentru Bosnia şi Albania. Cele 28 de ţări membre ale spaţiului Schengen au decis luni să ridice, până la Crăciun, obligativitatea vizelor pentru cetăţenii Bosniei şi Albaniei, dar au pus o restricţie inedită - vizele pot fi reintroduse în orice moment, într-o situaţie de urgenţă specifică, de pildă în cazul unui aflux de persoane indezirabile. Decizia luată la Bruxelles marchează o radicalizare clară a UE, scrie ”Le Figaro”. Următorul test va fi decizia de a extinde sau nu spaţiul Schengen la România şi Bulgaria, adaugă ziarul francez.

Franţa, abia ieşită din episodul dificil cu romii din România şi Bulgaria, nu şi-a dat acordul pentru ridicarea vizelor pentru bosniaci şi albanezi decât cu condiţia ca acestea să poată fi restabilite fără avertizare prealabilă. Eric Besson şi-a găsit aliaţi hotărâţi printre colegii săi germani şi olandezi. Acelaşi triumvirat - Franţa, Olanda, Germania - este invocat din ce în ce mai des de presă şi în cazul aderării României şi Bulgariei la Schengen. Cele trei ţări nu ar avea încredere în capacitatea României şi Bulgariei de a administra graniţele externe ale UE, în condiţiile în care aceste două state au probleme de corupţie. Această decizie europeană (referitoare la ridicarea vizelor pentru Albania şi Macedonia), luată în unanimitate, face parte din lupta dintre avocaţii integrării promise tuturor ţărilor balcanice şi cei care, în plină criză economică, sunt îngrijoraţi cu precădere de un aflux necontrolat de imigranţi.

Există voci la Bruxelles care acuză Comisia Europeană că ”arde etapele” prin ridicarea vizelor pentru albanezi şi bosniaci, ale căror ţări sunt candidate la integrarea europeană şi că nu controlează stadiul real de pregătire al acestor ţări. Aceleaşi critici sunt exprimate şi cu privire la ultima extindere a UE, din 2007, prin aderarea României şi Bulgariei. O sursă europeană, citată într-un articol din ”Le Figaro”, săptămâna trecută, spunea că cererile de admitere a României şi Bulgariei la Schengen vor fi respinse la viitoarea lor examinare. ”Le Figaro” reaminteşte că este necesară unanimitatea pentru noi aderări. ”România şi Bulgaria au vocaţia de a adera, dar nu a venit încă momentul”, a explicat sursa citată de ”Le Figaro”.



12