Erik Roner, vedetă a postului MTV, a murit în urma unui salt cu paraşuta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Erik Roner, vedetă a postului MTV, a murit în urma unui salt cu paraşuta

29 Septembrie 2015 / 14:49 587 accesări

Erik Roner, un star al sporturilor extreme, care a apărut cu regularitate în emisiunea "Nitro Circus" a postului MTV, a murit luni, la vârsta de 39 de ani, în urma unui accident de paraşutism, în California, informează variety.com.Sportivul american trebuia să efectueze un salt cu paraşuta - o acrobaţie colectivă, alături de alţi paraşutişti - la un eveniment organizat de un club de golf din Olympic County, California. La finalul saltului, Erik Roner a deviat de la traseul stabilit şi s-a izbit puternic de un copac, în timp ce încerca să aterizeze, rămânând suspendat în coronament, la mare înălţime de sol.Echipele de salvare au reuşit să îl elibereze destul de repede pe Erik Roner din copac, însă impactul a fost mult prea puternic, iar medicii au pronunţat decesul său la faţa locului. Ceilalţi paraşutişti care au efectuat acel salt au aterizat în condiţii de siguranţă.Autorităţile americane au iniţiat o anchetă, iar Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a fost informată în legătură cu acest accident.

Taguri articol


12