Senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga a participat, la sfîrşitul săptămînii trecute, la omagierea eroilor care şi-au dat viaţa pe frontul de la Dobrici (Bulgaria), în Primul Război Mondial. Acţiunea de comemorare a avut loc la cimitirul militar din Dobrici, amenajat în 1922, la ordinul Reginei Maria a României, în vremea cînd regiunea Dobrici aparţinea ţării noastre. Cu această ocazie, autorităţile din Dobrici, senatorul Moga, veterani de război şi organizaţii neguvernamentale din România au inaugurat lucrările de restaurare a cimitirului, care au fost făcute de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi organizaţii neguvernamentale din Constanţa, care au depus o muncă asiduă pentru restaurarea pietrelor funerare şi a portalului de intrare. „Cinstirea eroilor muriţi în Primul Război Mondial reprezintă un nou pas important în relaţiile dintre România şi Bulgaria, care trebuie să aibă acelaşi deziderat: dezvoltarea economico - socială a celor două state”, a spus Moga. Cu această ocazie, senatorul a depus o coroană de flori la monumentul dedicat memoriei eroilor. În cimitirul militar din Dobrici sînt îngropate 450 de cadre militare din şase ţări (Bulgaria, România, Germania, Serbia, Rusia şi Turcia), din care 30 sînt români aparţinînd Regimentului 7 vînători şi Regimentului Călugăreni. Pentru amenajarea sa, în 1922, din ordinul Reginei Maria a României, statul român a cheltuit 650.000 de lei, ocazie cu care a fost amenajat şi un muzeu militar, inaugurat în 1924 chiar de Regina Maria.