PROGRAM REÎNVIAT Eroii care s-au jertfit pentru ţară în Primul Război Mondial au fost comemoraţi de elevii din mai multe localităţi din judeţ - Oltina, Ostrov, Canlia, Almalău, Deleni şi Bănesa - prin recitarea de poezii patriotice ale poeţilor Nichita Stănescu şi Vasile Alecsandri. Cu această ocazie, elevii au participat, împreună cu autorităţile locale şi judeţene, printre care s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, şi vicepreşedinţii Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, la plantarea de arbori în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Acţiunea de plantare a arborilor a fost desfăşurată sub denumirea de „Dumbrava eroilor”, program care a fost readus la viaţă de CJC după mai bine de 70 de ani de la lansarea lui de către fostul Minister al Culturii Naţionale. Referitor la proiect, preşedintele CJC a declarat că totul a plecat de la studierea arhivelor naţionale. „Am descoperit în arhivele judeţului, încercând să aflu ce s-a întâmplat în Dobrogea după 1878, că, în 1943, ministrul Culturii de la acea vreme a iniţiat un proiect ambiţios al cărui scop era de a planta în fiecare localitate, în jurul monumentelor eroilor, o suprafaţă de un hectar de pădure, denumită sugestiv „Dumbrava eroilor”, pentru a-i cinsti pe cei ce şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Din păcate, gestul a fost stopat de comunişti. La împlinirea a 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, care a dat startul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este momentul să reedităm ceea ce Guvernul a făcut în 1943, adică să refacem Dumbrava eroilor”, a spus Constantinescu, care a adăugat că fiecare cetăţean al acestui judeţ, şi nu numai, are datoria morală de a-şi aminti de cei care şi-au pierdut viaţa în războaie, îndeplinind visul de veacuri al românilor de a fi uniţi sub acelaşi steag.
SURPRIZELE DE LA OLTINA Un moment deosebit al acţiunilor de ieri s-a petrecut la Oltina, unde zeci de copii, îmbrăcaţi în straie populare, au participat alături de adulţi la festivităţile de comemorare a eroilor. „Am avut surprinderea să constat că oamenii din teritoriu ştiu mult mai mult despre eroii care s-au jerfit în primele două conflagraţii mondiale. Cel mai sugestiv exemplu l-am găsit la Oltina, unde s-a descoperit, în turla bisericii din localitate, un document prin care autorităţile locale de la 1941 făceau un apel pentru cinstirea a aproape 100 de eroi căzuţi pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, cu toate că în documentele oficiale ale judeţului figurează doar 28 de militari care şi-au pierdut viaţa”, a spus Cristinel Dragomir.