Eroii Revoluţiei, comemoraţi de jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eroii Revoluţiei, comemoraţi de jandarmi

Justiție 22 Decembrie 2009 / 00:00 424 accesări

Jandarmii constănţeni îi comemorează azi, pe eroii Revoluţiei din 1989, organizând o suită de manifestări menite să marcheze aşa cum se cuvine un astfel de eveniment. La ora 8.30, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa se va întâlni cu ofiţerii şi subofiţerii din unitate în club, unde va avea loc o discuţie despre evenimentele petrecute în urmă cu 20 de ani. La ora 10.00, inspectorul şef, lt. col. Marian Ureche, va depune o coroană de flori la Troiţa Martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989, de la Casa de Cultură, iar onorul va fi dat de un pluton format din 18 de subofiţeri, sub comanda cpt. Marius Presură. Ceremonialul militar va continua cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi, printre care se va afla şi preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea, iar la ora 12.00, reprezentanţii IJJ Constanţa vor depune coroane de flori la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, la Cimitirul Central Constanţa. (C.C.)

Taguri articol


12