Cu ocazia comemorării a 98 de ani de la luptele pentru apărarea Dobrogei, la care, alături de militarii români şi ruşi, au participat şi 8.000 de militari sârbi, constituiţi în Divizia 1 Voluntari Sârbi, a fost organizat un ceremonial religios şi militar la monumentul eroilor sârbi din Cimitirul Ortodox din Medgidia. Cu această ocazie, conducerea Primăriei Medgidia a primit o delegație a Ambasadei Serbiei la București. Astfel, au fost prezenți ambasadorul Serbiei la București, Branko Brankovic, reprezentanți ai autorităților locale, precum și ai asociațiilor veteranilor de război din Medgidia, care au prezentat omagii eroilor sârbi. ”Evenimentul creează an de an o punte de legătură între administrația locală și oficiali sârbi”, a punctat Marian Iordache. Ambasadorul Serbiei și primarul Medgidiei și-au exprimat respectul față de eroii care au apărat Dobrogea de inamici în Primul Război Mondial. Totodată, au depus coroane militari, polițiști, jandarmi, precum și membri ai asociațiilor de veterani din Medgidia.