Premierul Emil Boc are memoria unui peştişor de aur, care dă cu capul în geamul acvariului în fiecare minut, pentru că uită că s-a lovit. Mai nou, Guvernul a fost întotdeauna „transparent” cu organismele europene, potrivit spuselor lui Boc, aşa că rezervele exprimate de Eurostat, referitor la datele despre deficit şi datoria externă, transmise eronat de Executiv, mai că-i jignesc pe oficialii care dorm prin Palatul Victoria. Uitate au fost imediat zecile de proceduri de infringement pe care Comisia Europeană le-a declanşat împotriva României, tocmai pentru lipsă de transparenţă şi pentru legi aprobate peste noapte care încălcau orice idee de bun simţ. După 24 de ore de la anunţul Eurostat, care s-a îndoit de rapoartele Guvernului român, vinovaţii şi-au pus la punct scuzele şi au anunţat că „mica eroare” a apărut pentru că Institutul Naţional de Statistică şi Banca Naţională a României au întocmit rapoarte folosind sisteme diferite. De aici confuzia!? Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a intervenit în favoarea Executivului, precizând că ţinta de defict ar fi fost oricum sub nivelul convenit cu Fondul, cu sau fără datele CFR Marfă şi Termoelectrica. De aceeaşi părere este şi secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina, care spune că „Eurostat putea să închidă datele fără rezerve”, pentru că datele consolidate, care includ şi statisticile celor două companii, ar fi fost trimise oricum în septembrie. Ce urmează? Se fac verificări, extra-verificări, mai mult ca act de spălare a imaginii, pentru că cei de la Eurostat vor veni oricum în România, cât de curând, pentru a vedea exact ce se întâmplă în statistica naţională. Singurul lucru cu care ne putem consola este că „mica” scăpare a Executivului vine într-un moment în care UE şi-a mai cizelat cât de cât sistemele anti-fraudă. Dacă, prin absurd, România ar fi fost membru al UE de la începuturi, probabil că am fi fost daţi afară acum de pe continent, la câte furturi s-ar fi făcut. Şi nu, nu-i nimic SF aici. Pe când Uniunea făcea primii paşi, iar lucrurile nu erau foarte bine reglementate, ţări ca Spania şi Portugalia se distrau de minune cu fonduri europene. Un caz clasic, îndosariat la Bruxelles, este cel al fermierilor de la graniţa dintre cele două state, care mutau vacile şi oile dintr-o ţară într-alta, doar pentru a cere mai multe fonduri structurale. Închipuiţi-vă ce-ar fi făcut ai noştri...