„Erotopoetica”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Erotopoetica”

Cultură 25 Februarie 2013 / 00:00 611 accesări

Regizorul şi actorul constănţean Toma Enache este mereu plin de surprize. Între teatru şi film, în română sau aromână, el îşi face timp şi pentru un spectacol cu muzică şi poezie. Este vorba despre „Erotopoetica”, un spectacol dedicat iubirii şi femeii, care va avea premiera la Constanţa, pe 7 martie, de la ora 19.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret. Cele mai frumoase versuri de dragoste din creaţia lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Miron Radu Paraschivescu, Baudelaire şi Khalil Gibran, precum şi cântece ale Mariei Tănase sau Edith Piaf vor celebra eternul feminin. „Dialogul” muzical-poetic va fi completat cu proiecţii de imagini.

Alături de Toma Enache, în spectacol mai apar Jezebel, Oana Dragnea, în rol de muză, Alexandru Burcă (claviaturi) şi Lucian Maxim (percuţie). „Mi-am dorit foarte mult să aduc acest spectacol şi acasă, la Constanţa, pentru că „Erotopoetica” este un spectacol special, unic şi de suflet, adresat celor care mai cred în sentimente, în iubire. Este o ofertă de nerefuzat pentru cei care vor să facă un cadou frumos femeilor iubite din viaţa lor, de 8 Martie”, a spus regizorul Toma Enache.

Biletele pentru „Erotopoetica” se pot găsi la sediul teatrului, la preţul de 25 de lei.

Spectacolul de muzică şi poezie, care a avut premiera, anul trecut, a mai fost prezentat în Bucureşti, la Muzeul Ţăranului, în diferite cluburi şi Teatrul de Artă.

Taguri articol


12