Vremurile în care eroismul era apreciat la adevărata sa valoare au apus demult. O demonstrează, cu prisosinţă, cazul navigatorului tulcean Teofil Creţu. După aproximativ patru luni de la eliberarea navei „MV Rim” din mâinile piraţilor somalezi de către echipajul acesteia (din care făcea parte şi Teofil, care a fost rănit cu această ocazie), marinarul tulcean încă aşteaptă să-şi primească salariul. „Am vorbit cu armatorul şi mi-a zis în faţă că îl pot da în judecată, pentru că el nu are bani să-mi plătească salariul. Nu am cerut prime sau bonusuri, am cerut numai banii care mi se cuvin potrivit contractului de muncă”, povesteşte, dezamăgit, Teofil. El a adăugat că armatorul i-a reproşat faptul că nava a fost abandonată după ce a fost salvată. „Eu am fost împuşcat, nu am nicio vină, a trebuit să părăsesc nava ca să fiu operat. Dacă nu mă operau, acum nu aş mai fi fost în viaţă”, spune navigatorul. Reamintim că, la începutul lunii februarie, nava „MV Rim”, sub pavilion nord-coreean şi proprietate libiană (având la bord un echipaj format din nouă sirieni şi un român), a fost capturată în nord-vestul Golfului Aden de piraţii somalezi. „Pe 3 februarie, când au atacat piraţii, eram de cart, împreună cu comandantul navei. I-am văzut şi i-am trezit şi pe ceilalţi, dar nu am mai putut face nimic. Piraţii stau pe culoarul navigabil şi observă navele. Văd ce viteză au, dacă sunt sau nu încărcate şi atacă. Un marinar neînarmat nu poate face faţă unui grup de piraţi înarmaţi cu aruncătoare de grenade şi pistoale mitralieră”, povestea Teofil după eliberarea navei.

PATRU LUNI DE COŞMAR. După ce i-au capturat, piraţii au devastat întreaga navă, povesteşte el, „au distrus toată aparatura de la bord şi au furat tot ce au găsit în cabine”. „Ne-au furat până şi chiloţii. Am rămas numai cu hainele de pe noi”, spune Teofil. În prima lună de captivitate, navigatorii au mâncat şi au băut mâncarea şi apa potabilă aflată la bordul navei. După ce aceasta s-a terminat, piraţii somalezi au început să le aducă mâncare şi apă de la mal, în cantităţi insuficiente. După încă o lună, bunăvoinţa răpitorilor s-a terminat, ostaticii fiind nevoiţi să strângă apa de ploaie pentru a nu muri de sete. Primeau în continuare mâncare, dar numai cât să nu moară de foame. Sătui de amânări, piraţii au început să ameninţe violent echipajul. Pe 2 iunie, tensiunea de la bordul navei a explodat. Piraţii au început să se certe, conflictul culminând cu un schimb de focuri între răpitori. „Doi sau trei piraţi au căzut sub gloanţele foştilor colegi. Situaţia ar fi rămas neschimbată, pentru noi, dacă bucătarul somalez (un localnic adus de piraţi la bordul navei pentru a le găti) nu ar fi luat armele piraţilor ucişi şi nu ni le-ar fi adus. Eu şi comandantul navei am fost printre primii care au căpătat arme”, spune Teofil. A urmat o încăierare şi, cu puterea pe care o dă disperarea, marinarii i-au dezarmat şi ucis pe cei şapte piraţi. Teofil a fost rănit la şold, glonţul pătrunzându-i în corp.

STATUL ROMÂN NU DĂ DOI BANI PE CETĂŢENII SĂI. „Nu mai conta nimic”, îşi aduce el aminte. Cu toate că rana îl durea groaznic, tulceanul s-a târât către timonă şi şi-a luat în primire postul, îndreptând nava către est, pentru a se îndepărta de mal, unde se afla baza piraţilor. „A fost greu, dar trebuia să plecăm de acolo. Toţi ceilalţi colegi stăteau de pază, pentru a nu cădea din nou în mâna piraţilor. Am luat legătura cu Dorel Onaca şi acesta a solicitat asistenţă militară pentru a ajunge în siguranţă. Şase bărci ale piraţilor porniseră deja spre noi”, spune Teofil, retrăind acele clipe hotărâtoare pentru soarta echipajului. Din fericire, fostul director al Agenţiei Române pentru Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare Dorel Onaca a reuşit să obţină ajutorul militar la timp, un elicopter însoţind „MV Rim” până când aceasta a ajuns în siguranţă, în Djibouti. Teofil a fost operat pe nava spital „Johan de Witt”, unde i-a fost extras glonţul din corp, fiind apoi ajutat să se întoarcă în ţară de Dorel Onaca. Deşi, imediat după această întâmplare, armatorul s-a lăudat că Teofil va primi chiar şi un bonus pentru curajul de care a dat dovadă, la trei luni de la sosirea în ţară, navigatorul nu şi-a primit nici măcar salariul, în valoare totală de 5.000 de dolari. „Guvernul nu dă doi bani pe noi. Am vorbit cu liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, dar el nu poate face nimic atât timp cât legile din România nu sunt făcute pentru a ne proteja de asemenea angajatori. Armatorul şi-a închis firma şi eu am rămas fără bani şi nici nu sunt speranţe că îi voi mai primi”, a declarat Teofil. În prezent, tulceanul se pregăteşte de un nou voiaj, în Marea Mediterană şi speră ca, măcar de această dată, să fie plătit pentru munca depusă.