Eroziunea costieră la Marea Neagră, sub control

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eroziunea costieră la Marea Neagră, sub control

Justiție 05 Septembrie 2009 / 00:00 942 accesări

România a derulat în perioada septembrie 2007-august 2009 un studiu amplu despre controlul eroziunii costiere în zona nordică a Mării Negre, pentru care a primit 385.772 dolari de la Agenţia Statelor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Mediului (MM). „USTDA (Agenţia Statelor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare) a oferit un grant Ministerului Mediului, în valoare de 385.772 $ pentru realizarea studiului Asistenţă tehnică pentru controlul eroziunii costiere la Marea Neagră - Proiect Faza I. Studiul a fost implementat de un consorţiu coordonat de firma americană Black&Veatch”, au declarat reprezentanţii MM. Ei au adăugat că studiul a fost realizat pentru zona nordică a litoralului românesc, respectiv extremitatea estică a Deltei Dunării şi Capul Midia. Faza I a programului a cuprins evaluarea necesarului de date spaţiale pentru sistemul integrat de modelare a zonei costiere, precum şi specificaţiile privind partea de software şi hardware pentru programul de monitorizare a datelor spaţiale şi sistemul de management al datelor, în contextul unor aplicaţii GIS (Geographic Information Systems) pentru zona costieră românească. În plus, faza I a inclus şi definirea unui cadru general de implementare pentru programul Coasterosion, precum şi identificarea instituţiilor din România care ar putea oferi sprijin pentru realizarea acestui program. “Am realizat o analiză critică a metodelor de modelare numerică, disponibilitatea datelor şi a datelor necesare pentru un Sistem de Management al Datelor Geospaţiale, pentru a susţine un sistem de Management Integrat al Zonei Costiere (ICZM). Menţionăm că acest sistem de management pune în armonie dezvoltarea economică cu conservarea şi protejarea mediului natural din zona costieră. Au fost făcute analize economice, instituţionale, financiare, de mediu şi de impact al studiului asupra dezvoltării ale programului Coasterosion şi au fost identificate două recomandări specifice de proiecte în zona costieră: Transferul de sedimente şi alimentarea artificială a plajelor dintre Sulina şi Sfîntu Gheorghe, respectiv Alimentarea artificială a plajelor dintre Portiţa şi Periboina”, au mai arătat reprezentanţii instituţiei. Pentru acestea, ministerul are în vedere realizarea de proiecte şi depunerea lor pentru a obţine finanţare prin programul operaţional sectorial (POS) Mediu, în cadrul axei specifice. MM a mai precizat că programul de control al zonei costiere (Coasterosion Program) cuprinde patru faze, iar în prezent se lucrează la termenii de referinţă pentru faza a II-a şi identificarea surselor de finanţare pentru aceasta. “Faza a II-a presupune obţinerea şi implementarea de hardware şi software pentru tehnologia de achiziţie de date spaţiale şi informaţii necesare pentru a crea modele numerice pentru gestionarea regională a zonei costiere, precum şi modele de analiză, care vor oferi mijloacele pentru evaluarea alternativelor de management al zonei costiere în ceea ce priveşte controlul eroziunii costiere”, au explicat reprezentanţii ministerului. Faza a III-a constă în realizarea studiului de fezabilitate privind măsurile structurale şi nonstructurale pentru controlul eroziunii costiere a ţărmului românesc al Mării Negre, iar ultima fază are ca obiect implementarea proiectelor legate de controlul eroziunii costiere. La finalizarea sa, programul ar urma să ofere baza cunoaşterii dinamicii complexe a sedimentelor de pe întreaga zonă costieră românească şi să furnizeze soluţii durabile pentru îmbunătăţirea şi refacerea acestei importante resurse economice şi ecologice. Un proiect similar a fost derulat şi în zona sudică a litoralului, cu ajutor de la Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA).



12