Agenția indoneziană pentru gestionarea dezastrelor a anunțat luni că 40.000 de persoane aflate în apropierea vulcanului Agung de pe insula Bali au fost evacuate, iar alte câteva mii de persoane vor fi nevoite să își părăsească locuințele în fața unei alerte de nivel maxim emisă la ...
Zeci de zboruri au fost anulate pe insula Bali, una dintre principalele atracții turistice din Indonezia, după erupția vulcanului Agung, care a aruncat fum la mii de metri înălțime, au informat duminică autoritățile, citate de AFP. Cel puțin 2.000 de pasageri sunt afectați de aceste anulări, inclusiv ...
Erupția vulcanului Agung din Bali nu va afecta cursele aeriene care deservesc insula turistică indoneziană, a anunțat miercuri Agenția pentru supravegherea traficului aerian din Indonezia în urma consultării cu agențiile conexe și după efectuarea unor teste, informează Xinhua. „Nu se află ...
Mii de locuitori care trăiesc în apropierea unui vulcan care degajă cenușă pe insula turistică Bali și-au părăsit miercuri locuințele de teama unei erupții pentru prima dată în ultimii peste 50 de ani, au anunțat autoritățile indoneziene, citate de AFP. Situat la circa 75 km de principalele ...
Autoritățile sunt în alertă după ce vulcanul Shinmoedake, din insula Kyushu, în sudul Japoniei, a erupt miercuri pentru prima dată în șase ani, aruncând cenușă, informează miercuri AFP. Autoritățile locale le-au interzis rezidenților să se apropie de vulcanul cu o înălțime ...
Vulcanul Popocatepetl a erupt ieri, generând un nor de fum și abur cu o înălțime de doi kilometri, potrivit autorităților, informează Xinhua. Erupția, înregistrată la 09:04 ora locală (14:04 GMT), a fost cea de-a patra în decurs de 24 de ore, potrivit Centrului Național pentru ...
Vulcanul de Foc, situat la 50 km de Ciudad de Guatemala, a intrat luni în erupție, cea de-a 7-a de anul acesta, cu explozii moderate care ridică o coloană de cenușă la 4.900 de metri înălțime deasupra mării, relatează EFE, preluat de Agerpres. Potrivit buletinului difuzat de Institutul Național ...
Vulcanul de Foc, situat la 50 de kilometri de capitala Guatemalei, înregistrează erupții de cenușă spre localitățile învecinate, o activitate considerată însă normală de autorități, relatează marți EFE. Exploziile se produc la interval de 3 sau 5 ore, slabe sau moderate, și generează o ...
Mai mulţi turiști au fost răniți duminică în urma erupției freatice a unui vulcan din provincia indoneziană Java Centrală (vestul țării), au informat doi oficiali de rang înalt, citați de Xinhua. Potrivit directorului Agenției Naționale de Vulcanologie, Kasbani, vulcanul a început să ...
Ne aflăm în plin sezon al mușcăturilor de căpușe! Astfel, cei care își petrec timpul în spații verzi, preferate de căpușe, trebuie să fie atenți, pentru că mușcăturile lor pot da, printre altele, și boala Lyme - așa-numita boală cu 1.000 de fețe. Este adevărat că nu toate ...
Vulcanul de Foc, situat la aproximativ 50 de kilometri est de Ciudad de Guatemala, între departamentele Escuintla, Chimaltenango și Sacatepéquez, a intrat vineri în a patra erupție de la începutul acestui an, a informat o sursă oficială citată de EFE. Potrivit Institutului Național de ...
Erupția unuia dintre cei mai activi vulcani din lume a fost surprinsă într-o fotografie spectaculoasă de un astronaut. În imaginea capturată de pe Stația Spațială Internațională (ISS), sâmbătă, de astronautul francez Thomas Pesquet din cadrul European Space Agency (ESA) se poate vedea cum ...
Cel puţin zece persoane, inclusiv jurnalişti ai postului britanic BBC, au fost rănite joi în urma unui incident generat de erupţia vulcanului Etna, situat în regiunea italiană Sicilia, afirmă surse citate de cotidianul „La Repubblica“. O explozie freato-magnetică s-a produs pe vulcanul ...
Cel puţin zece persoane, inclusiv jurnalişti ai postului britanic BBC, au fost rănite joi în urma unui incident generat de erupţia Vulcanului Etna, situat în regiunea italiană Sicilia, afirmă surse citate de cotidianul La Repubblica. O explozie freato-magnetică s-a produs pe Vulcanul Etna, la ...
Vulcanul Etna din Sicilia a erupt luni seara, a confirmat marți purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) pentru DPA. Erupția în curs de desfășurare, cu "fântâni de lavă" și explozii din craterul sud-estic al vulcanului, nu a pus ...
Vulcanul de Foc din Guatemala, unul dintre cei mai activi din țară, a înregistrat miercuri prima erupție din acest an cu explozii "constante, moderate și puternice", relatează EFE. Institutul Național de Seismologie, Vulcanologie, Meteorologie și Hidrologie (Insivumeh) a informat ...