Escroci condamnaţi la închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Escroci condamnaţi la închisoare

Eveniment 10 Decembrie 2009 / 00:00 741 accesări

Pe rolul Curţii de Apel Constanţa a ajuns, ieri, apelul declarat de cumnaţii Constantin Gâlcă (42 ani) şi Irina Căldăraru (38), ambii din Năvodari, împotriva condamnării lor la câte patru ani de închisoare cu executare după ce au fost judecaţi pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de ei au fost condamnaţi şi complicii lor, Cocoş Băncuţă (53 ani) şi Nicoleta Ciobanu (38 ani), la trei ani cu executare şi, respectiv, la trei ani cu suspendare. Gâlcă şi Căldăraru sunt judecaţi în stare de arest preventiv, în timp ce Băncuţă şi Ciobanu, în libertate. Potrivit rechizitoriului, în luna februarie 2009, Gâlcă i-a cerut chiriaşului său, Mircea Pricopie, să dea o declaraţie în faţa unui notar în care să precizeze că ar fi cunoscut-o pe Biţa Craiu, o femeie care a murit şi i-a lăsat casa soţului bolnav psihic, Andrei Craiu, întrucât nu aveau alţi moştenitori. Iniţial, chiriaşul s-a temut să nu încalce legea, dar Gâlcă l-a liniştit, zicându-i că totul este legal şi că o procuristă se va ocupa de vânzarea apartamentului bătrânului. Ulterior, pe firul afacerii a intrat Irina Căldăraru, cumnata lui Gâlcă, şi l-a convins pe chiriaş să dea respectiva declaraţie. După câteva zile, Gâlcă a început să se vaite că procurista a plecat din România, aşa că l-a rugat pe Pricopie să devină împuternicitul lui Andrei Craiu, pentru a-i vinde apartamentul în care bătrânul locuia. Gâlcă şi Căldăraru au depus actele de vânzare a apartamentului la un birou notarial din Ovidiu, însă notarul nu a acceptat ca afacerea să fie încheiată prin intermediul unui procurist şi i-a cerut lui Gâlcă să îl aducă pe Andrei Craiu la birou. Supărat, Gâlcă a luat actele şi le-a dus la un alt notar din Năvodari, care a fost de acord, iar afacerea s-a încheiat pe 11 februarie. În timp ce aştepta în maşină perfectarea tranzacţiei, Gâlcă a fost surprins de poliţişti şi reţinut. Altă persoană păcălită de cei doi cumnaţi a fost Mihai Turceanu, care a fost convins de Căldăraru să îi vândă apartamentul lui Cocoş Băncuţă, dar nu a mai apucat pentru că cei doi escroci au fost arestaţi.

Taguri articol


12