Marcată de decizia FRF, care nu i-a acordat dreptul de a promova în prima ligă, Săgeata Năvodari a cedat ieri, scor 0-1, în derby-ul cu Delta Tulcea, din deplasare, din etapa a 22-a a Ligii a II-a. Oaspeţii au început mai bine, ameninţând poarta adversă prin Sorin Chiţu, dar golgeterul ligii secunde a fost blocat de fiecare dată de apărarea tulceană. Elevii lui Cristi Dulca s-au trezit abia după o jumătate de oră, când Daniel Florea a trimis, de la 6 m, direct în braţele lui Florin Olteanu. Fostul atacant al Farului a fost la originea deschiderii scorului, mingea trimisă de el cu capul fiind respinsă de goalkeeperul năvodărean în picioarele lui Henry, care a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind din marginea careului mic. După pauză, antrenorul Aurel Şunda a decis să rişte totul pe cartea atacului şi l-a aruncat în luptă pe Jianu, mutarea care a adus asediul la poarta Deltei. Vezan şi Bold nu au găsit soluţiile egalării, în timp ce mingea trimisă de Dinu Sînmărtean spre poarta proprie a nimerit bara. După un sfert de oră de dominare a oaspeţilor, tulcenii au echilibrat jocul, ratând câteva ocazii de a se distanţa pe tabela de marcaj, prin Henry şi Postelnicu. „Jucătorii au fost loviţi nemeritat vineri, când ne-a fost comunicată decizia federaţiei. Nu poţi să anunţi acest lucru cu două zile înaintea un meci important. A fost un moment psihologic foarte dur şi sper ca jucătorii să poate depăşi această mare nedreptate care ni se face”, a acuzat Şunda la finalul partidei. Au evoluat pentru Săgeata: Fl. Olteanu - Bold, Fl. Popa, Goşa, A. Vlad (52 L. Turcu) - Boroştean (46 Jianu), Olah (79 Itu), Dîlbea, Vezan, M. Gheorghe - S. Chiţu.
Rezultatele etapei - vineri: FC Snagov - Dinamo II Bucureşti 1-1; sâmbătă: Viitorul Constanţa - Dunărea Galaţi 2-0; Astra II Giurgiu - Concordia Chiajna 1-1; Steaua II Bucureşti - Gloria Buzău 0-2; FC Botoşani - Juventus Bucureşti 3-0; Ceahlăul Piatra Neamţ - CS Otopeni 2-0; duminică: Delta Tulcea - Săgeata Năvodari 1-0. Meciul FC Farul Constanţa - CF Brăila va fi reprogramat.
Clasament Seria I
1. Ceahlăul 21 16 5 0 55-13 53 (+20)
2. Săgeata Năvodari 22 15 2 5 39-18 47 (+14)
3. Concordia Chiajna 22 12 8 2 36-18 44 (+8)
4. Viitorul Constanţa 22 9 8 5 31-25 35 (+2)
5. Delta Tulcea 22 10 3 9 29-32 33 (0)
6. CS Otopeni 22 10 3 9 28-31 33 (+3)
7. FC Botoşani 21 9 4 8 34-30 31 (+1)
8. FC Snagov 22 9 3 10 27-38 30 (-3)
9. Dunărea Galaţi 22 7 7 8 31-24 28 (-5)
10. Gloria Buzău 22 6 9 7 21-22 27 (-6)
11. FC Farul Constanţa 21 7 6 8 20-25 27 (-3)
12. Astra II Giurgiu 22 7 6 9 32-38 27 (-9)
13. Dinamo II Bucureşti 22 6 4 12 19-36 22 (-11)
14. Steaua II Bucureşti 22 4 5 13 20-37 17 (-16)
15. Juventus Bucureşti 22 3 6 13 20-39 15 (-18)
16. CF Brăila 21 1 5 14 16-30 11 (-22)