O rachetă rusească ce transporta 18 sateliţi s-a prăbuşit la puţin timp de la lansarea de pe cosmodromul de la Baikonur, din Kazahstan. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele agenţiei aerospaţiale ruse, Rossaviakosmos, Iuri Nossenko.
Racheta Dnepr, care transporta un satelit rus şi 17 sateliţi aparţinînd unor clienţi străini, printre care Italia şi Statele Unite, a căzut la 25 de kilometri depărtare la sud de rampa de lansare. Unul dintre sateliţi ar fi fost primul lansat de Belarus. Preşedintele acestei ţări, Aleksandr Lukaşenko, a fost prezent la lansarea rachetei. Prăbuşirea rachetei nu a produs daune la sol, dar toţi sateliţii au fost distruşi.
Specialiştii sînt de părere că o defecţiune a motorului rachetei a provocat această prăbuşire. În luna octombrie 2005, o rachetă rusească s-a prăbuşit în timp ce transporta un satelit european ce ar fi trebuit să monitorizeze densitatea stratului de gheaţă în zona polară. Baikonur este cel mai mare centru spaţial din lume. După proclamarea independenţei, Kazahstanul a fost de acord să închirieze centrul spaţial Rusiei, pînă în 2050.