Eşecul umilitor din Danemarca, 17-33, care a compromis în bună măsură şansele HCM-ului de a fi prima echipă românească ce trece vreodată de grupele Ligii Campionilor, nu va rămîne fără sancţiuni. Dacă poziţia antrenorului Lucian Râşniţă pare cumva sigură, preşedintele Nicuşor Constantinescu afirmînd în presa de ieri că “vina antrenorului este de 20%, el scăpînd jocul din mînă în repriza secundă”, jucătorii vor plăti scump… cu contracte diminuate sau chiar căutîndu-şi un alt loc de muncă! “Jucătorii au făcut de rîs handbalul românesc!”, a tunat Constantinescu, pe bună dreptate după “figuraţia” din Danemarca, cînd, aşa cum afirma şi Râşniţă după joc… “Echipa Constanţei a fost absentă în teren!”
Tunurile au fost îndreptate către jucătorii sîrbi transferaţi în această vară, Dusko Milinovic şi Ivan Smigic, cei care s-au ridicat doar pe alocuri la valoarea mare a contractelor semnate. “Transferurile din această vară nu au confirmat. Am făcut aceste transferuri, în special ale handbaliştilor sîrbi, pentru a întări moralul echipei şi a aduce ceva din ardoarea poporului sîrb în evoluţia acestei echipe. Dar pînă acum, greul l-au dus tot jucătorii vechi ai echipei, iar sîrbii s-au transformat rapid şi inexplicabil în nişte jucători cu mentalitate de învinşi!”, a declarat şi directorul executiv Nurhan Ali. Cei doi, împreună cu Miodrag Kazic (singurul care a convins este pivotul Milutin Dragicevic, alături de ghinionistul Alex Adzic), par capete de listă în acordarea sancţiunilor celor mai drastice, care ar putea culmina chiar cu excluderea din lot. Mai ales că Milinovic pare responsabil de divizarea echipei în două grupuri, români şi sîrbi. Totuşi… “Nu numai sîrbii… în afara lui Stănescu, cel care a evoluat constant, toţi ceilalţi jucători au avut evoluţii fluctuante sau, mai bine spus, involuţii”, a afirmat Lucian Râşniţă. Deocamdată, nu există informaţii certe, hotărîrile în privinţa amenzilor şi sancţiunilor urmînd a fi luate la viitorea şedinţă a Comitetului Director, programată în cel mai scurt timp.