Armata siriană i-a gonit pe rebeli din oraşul Qara şi pare să înregistreze succes după succes. Forţele loiale preşedintelui al-Assad au demarat ofensiva de vineri pentru a elibera un drum strategic de 80 de kilometri care face legătura între capitala Damasc şi munţii Qalamoun. Drumul pare să fie foarte important pentru transportarea arsenalului chimic al ţării către destinţia unde va fi distrus, conform angajamentului luat de Bashar al-Assad pentru a preveni o operaţiune internaţională împotriva regimului său. Ofensiva armatei guvernamentale, însă, a trimis pe drumuri circa 6.000 de persoane, majoritatea rezidenţi din Qara, care s-au refugiat în ţara vecină Liban. Printre refugiaţi s-au strecurat şi combatanţi, care au pus la cale atentatul de ieri asupra ambasadei Iranului de la Beirut. Atentatul s-a soldat cu moartea a 22 de persoane şi rănirea altor 150. Atentatul s-a produs la Bir-Hassan, cartier rezidenţial din sudul Beirutului, cu majoritate şiită şi bastion al mişcării Hezbollah, pro-iraniană. Ulterior, atentatul a fost revendicat de Brigăzile Abdallah Azzam, grupare jihadistă care are legături cu reţeaua extremistă al-Qaida.

O ZONĂ COMPLICATĂ Atentatul de la Beirut este foarte grav, o dată prin “exportarea” violenţei în afara graniţelor Siriei. Apoi, se conturează un adevăr tragic pentru Siria: opoziţia este divizată, fără nicio şansă de reconciliere între şiiţi şi suniţi, şi nu poate asuma conducerea ţării. Regimul lui Bashar al-Assad, alawit, se conturează în continuare drept varianta cea mai sigură pentru ca pacea să revină în ţară. Comunitatea de alawiţi este recunoscută ca aparţinând lumii islamice, drept pe care Hafez al-Assad, tatăl lui Bashar, l-a obţinut din partea liderilor religioşi din Arabia Saudită după ce şi-a măritat una din fete cu un prinţ dintr-o familie influentă. Însă aripa wahabită din lumea arabă nu îi recunoaşte pe alawiţi, îi consideră sectanţi, iar declanşarea războiului civil din Siria are la bază şi acest considerent religios. Rebelii sirieni sunt pe de o parte şiiţi, sprijiniţi de Qatar, precum Brigada Tawhid. Liderul său Abdul-Qadir Saleh a murit ieri, lăsând în degringoladă gruparea care dispunea de circa 10.000 de luptători şi care controla oraşele de la sud de Damasc şi nord de Alep, din provincia Alep. Şi comunitatea sunită luptă împotriva regimului al-Assad, având sprijin puternic din Liban.

Dublul atentat sinucigaş comis în faţa ambasadei Iranului din Beirut reprezintă “un semnal de alarmă pentru noi toţi”, a fost poziţia ministrului iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif. Şi Ministerul român al Afacerilor Externe a condamnat cu fermitate atentatul şi respinge astfel de acte teroriste. Atentatul nu a vizat întâmplător Iranul, care anunţase oficial, cu numai câteva ore înainte, că opoziţia siriană nu este decisă dacă să aleagă pacea sau nu. Regimul de la Damasc numără doar doi aliaţi, Rusia şi Iranul, iar oficialii de la Moscova insistă ca la negocerile de pace de la Geneva, de la mijlocul lunii decembrie, să ia parte şi reprezentanţi de la Teheran, alături de delegaţii din SUA, Arabia Saudită şi lideri ai celei mai mari formaţiuni de opoziţie siriene, Coaliţia Naţională.

ARSENAL PERICULOS Într-un impas greu a ajuns şi chestiunea distrugerii arsenalului chimic sirian. Germania nu doreşte să accepte pe teritoriul său arme chimice siriene, în vederea distrugerii lor. În schimb, oficialii de la Berlin sunt dispuşi să acorde sprijin tehnic şi financiar acestui proces. Regimul de la Damasc a declarat 1.300 de tone de produse chimice şi precursori folosiţi la producerea de arme chimice, precum şi mai mult de 1.200 de elemente de muniţie neexplodate. Regimul sirian a mai făcut publice 41 de facilităţi de la 23 de uzine ce pot fi utilizate la fabricarea de arme chimice.