Există de ceva vreme-ncoace un curent de opinie, mai ales printre cei de vîrsta a doua, mari iubitori de frumos şi vorbe-ntortocheate artistic, că cel mai mare poet român contemporan e Adrian Păunescu; punct şi de la capăt. Deloc de condamnat cei ce gîndesc astfel, dar nici cei care gîndesc altminteri. Expunerea de care s-a bucurat maestrul în cauză, înainte, dar şi după ’89, scandalurile mediatice (mai ţineţi minte “Folkul şi porcul”?...), volumele de versuri grele cît o cărămidă, cariera politică şi viaţa sentimentală la fel de controversate au acţionat în favoarea bardului, în vreme ce zeci, sute de volume jighinase de poezie zac prin librării, nebăgate în seamă.

Unul din marii poeţi (fără niciun fel de ghilimele!) al ultimilor cinciprezece ani este Spiridon Popescu, ce publică din ’91, defel din Tg. Jiu, consătean cu actorul Horaţiu Mălăele. De unde şi norocul nesperat, de a fi scos din umbră prin recitalurile marelui “Hora”. Abia aşa poţi descoperi un volum antologic, disponibil doar comandat prin poştă: “Eseu despre glorie”, apărut la Editura Alcor Bucureşti, prin amabilitatea căreia cartea e disponibilă şi la Constanţa. Altminteri, ştiam ceva din versurile memorabile ale artistului: “Fereşte-te să cazi din tine–/ E înălţimea de la care/ Cel ce alunecă, iubito,/ Aproape totdeauna moare.” (Sfat). Nu, nu e un fragment, ci întregul unei perle, făcută cunoscută de Mălăele. Sau, mai pe larg şi de mai mare emoţie: ”Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Cum te lauzi la toţi sfinţii,/ Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu părinţii.// Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ N-asculta de toţi zurliii,/ Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu copiii.// Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Nu-mi mai otrăvi ursita,/ Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu iubita.// Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Cum susţii în gura mare,/ Moaie-ţi tocul în cerneală/ Şi-nainte de culcare// Dă-i în scris poruncă morţii,/ Cînd şi-o ascuţi pumnalul,/ Să-l înfigă-n mine, Doamne,/ Şi să lase-n viaţă calul.”

Ar fi poate suficient pentru a recomanda un poet pe nedrept necunoscut şi poate alte sute (ei bine, nu chiar mii...) asemenea lui, împrăştiaţi pe cuprinsul talentat al patriei, în ultimii douăzeci-treizeci de ani de restrişte. Dacă nu prea mai există librării, raioane pentru cărţi de poezie, nici atît. Şi doar unul este şi a avut soarta privilegiată a lui Păunescu. Tot vorba lui Spiridon Popescu: “Au înflorit corcoduşii– / Un copil de trei ani se uită pe geam şi întreabă: /„Tati, dacă mîncăm ceapă verde/ În burţile noastre se face primăvară?” (Pastel). Răspunsul este: nu, din păcate.