Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la bilanţul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), că instituţia nu se află la nivelul la care ar trebui să fie. „Oriunde pui degetul, apar elemente de corupţie, fie că vorbim despre ceea ce am văzut anul trecut la Piteşti, cu permisele auto, fie despre ce se întâmplă la frontiere, fie că vorbim de înţelegeri cu grupuri de crimă organizată la nivel local şi toleranţă faţă de acestea\", a spus Băsescu. Şeful statului a menţionat totodată că nu se mai poate vorbi despre restructurare şi eficientizare \"doar învârtind căsuţe în organigramă\", nici la nivel central, nici teritorial. Preşedintele nu a ratat nici acest prilej şi a lansat un nou atac la adresa sindicatelor. “Modul în care acţionează şi în care se tolerează activitatea unora dintre liderii sindicali în interiorul structurilor Poliţiei nu are nimic în comun cu organizaţiile piramidale, iar Poliţia este o structură de acest gen, care nu poate avea dublă comandă\", a declarat Traian Băsescu. În replică, secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, a declarat că afirmaţiile preşedintelui, prin care acesta încearcă să incrimineze sindicatele, nu se susţin şi că şeful statului vrea \"să mute situaţia din vămi în Poliţie\". Toader Paraschiv, care este şi vicepreşedinte al Cartel Alfa, a susţinut că Traian Băsescu i-a dat ordin lui Traian Igaş, pe data de 24 septembrie, să nu mai participe la nicio întâlnire de dialog social cu sindicatele, încercând astfel o militarizare a poliţiei. \"Este un gând mai vechi al preşedintelui\", a explicat Paraschiv. Liderul sindical a adăugat că Traian Băsescu nu are probe care să-i susţină declaraţiile. \"Este o aiureală, nu se susţine ce zice preşedintele\", a spus Toader Paraschiv.