Est-europenii au fost responsabili pentru mai mult de 11.000 de infracţiuni comise în Londra anul trecut, românii fiind pe locul doi în acest clasament negru. Polonezi, români şi lituanieni au fost arestaţi în multe dintre cazuri, potrivit unei investigaţii. În total, străinii sunt acuzaţi pentru una din patru infracţiuni comise în Londra. În privinţa anchetelor pe tema drogurilor, în nouă din zece cazuri sunt suspectaţi străini. Publicaţia „Daily Mail” mai titrează că o serie de acte extrem de grave comise de est-europeni în ultimele luni au provocat îngrijorări legate de lipsa controalelor asupra noilor-sosiţi în Marea Britanie. La începutul acestei săptămâni, un polonez a fost condamnat la 34 de ani de închisoare pentru că a ucis un cuplu de bătrâni, la doar o săptămână după ce sosise în Marea Britanie. Între septembrie 2010 şi 31 august 2011, poliţia a acţionat asupra a 195.714 presupuşi infractori, dintre care 46.588 erau străini, adică 24% din total.
Polonia este pe primul loc în acest clasament negru, cu 4.742 presupuşi infractori, urmată de România, cu 3.952, şi Lituania, cu 2.561. Criticii susţin că graniţele deschise ale Marii Britanii cu alte state UE fac imposibil controlul. În multe cazuri, regulile UE fac imposibilă oprirea accesului infractorilor străini, chiar dacă autorităţile britanice cunosc trecutul infracţional al acestora. Peste 11.000 străini sunt în închisori în Anglia şi Ţara Galilor.