Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT) organizează, în perioada 1 iulie - 19 septembrie, la Mamaia şi Pîrîul Rece, cursuri pentru 1.000 de tineri cu vîrste cuprinse între 14 şi 35 de ani. Aflat la a VI-a ediţie, programul se desfăşoară, în paralel, la munte şi la mare, şi este structurat pe 20 module vizînd teme de interes pentru tineri începînd de la Comunicare, Lucru în echipă, Leadership, Negociere, Managementul programelor şi proiectelor sau Management organizaţional, pînă la Management financiar, Comportament pro-social, Elaborarea proiectelor de animaţie şi Implementarea activităţii de animaţie. Beneficiarii programului vor fi elevii, studenţii, tinerii defavorizaţi sau din mediul rural, voluntarii organizaţiilor nonguvernamentale de tineret, tinerii recomandaţi de parteneri şi din centrele de plasament. Pentru a participa la cursurile acreditate ale acestei Universităţi de vară, tinerii trebuie să fie cel puţin absolvenţi de liceu. ANSIT va suporta cheltuielile de cazare şi masă, suport logistic, suport de curs, traineri, participanţii urmînd să îşi asigure doar transportul pînă la locul stabilit. Durata unui modul va fi de 8 zile, absolvenţii cursurilor pe modulele acreditate susţinînd la final un examen cu o Comisie din cadrul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. „Universitatea de vară reprezintă pentru tineri o oportunitate extraordinară pe care o au în mod gratuit. Experienţa din anii trecuţi ne-a demonstrat că un singur stagiu de formare în cadrul Universităţii de vară poate reprezenta prima cărămidă a unei cariere de succes”, a declarat directorul ANSIT, Manuel Avramescu. Înscrierile se vor face doar în baza unui formular tip şi a unor acte specifice necesare accesului la cursurile acreditate. Tinerii interesaţi pot descărca formularul de înscriere de pe site-ul oficial al instituţiei, www.ansitromania.ro.