Vara este sezonul perfect pentru vacanţe la Marea Neagră nu doar pentru turişti, ci şi pentru tinerii care vor să se distreze pe litoral. Unele dintre cele mai tentante şi mai ieftine destinaţii la mare sînt Centrul de Agrement “New Paradise” din Eforie Sud şi 2 Mai, ambele aflate în administrarea Direcţiei Judeţene de Tineret (DJT) Constanţa. Pe lîngă discotecile în aer liber şi cluburile de jocuri, tinerii se mai pot distra şi pe terenurile de volei sau fotbal. Şi acesta este doar începutul, întrucît reprezentanţii DJT Constanţa susţin că, sub denumirea “Descoperă Natura”, tabăra tematică finanţată cu bani de la bugetul de stat, circa 800 de tineri au ocazia să desfăşoare, sub atenta supraveghere a animatorilor Echipei de Distracţii EDK, o serie de activităţi sportive. Dacă la turneele de fotbal şi volei tinerii au ocazia să îşi etaleze creativitatea şi măiestria artistică, cei mai îndrăzneţi se pot înscrie la concursurile turistice de orientare în natură. Nu lipsesc nici concursurile de dans, karaoke, de miss şi mister organizate special de echipa DJT Constanţa pentru tinerii participanţi. Una din surprizele verii a fost cea în care trupa “La Strada Dance” şi Alina Sorescu, invitata DJT Constanţa, i-au încîntat pe cei 300 de tineri prezenţi din Centrul de Agrement Eforie Sud “New Paradise”. Pe de altă parte, tinerii pot participa la spectacole de circ sau la serile de astronomie din cele două centre.