Estonia sprijină aderarea României la Schengen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Promisiuni la Cotroceni

Estonia sprijină aderarea României la Schengen

Politică 03 Octombrie 2013 / 00:00 311 accesări

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit ieri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Republica Estonia, Toomas Hendrik Ilves. Pentru că Illves a venit însoţit de soţia sa, Evelin Ilves, la ceremonialul oficial a participat şi Maria Băsescu, soţia preşedintelui. Cei doi şefi de stat au avut programate convorbiri tête-à-tête, precum şi discuţii cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale. Vizita nu este în sine un eveniment neobişnuit. În schimb, semnificative au fost declaraţiile lui Toomas Hendrik Ilves privind susţinerea ţării noastre de către Estonia în procesul de aderare la Schengen: „Este ceva ce am spus oriunde ne-am dus şi vom continua să o spunem oriunde ne vom duce“. El s-a arătat mulţumit că România şi Estonia au puncte de vedere comune cu privire la rolul acestor ţări în cadrul Uniunii Europene şi cu privire la nevoia de a elimina barierele încă existente nu numai în ceea ce priveşte Schengen, ci şi diferenţa în ceea ce priveşte tratamentul. Aşa cum cere eticheta, şi Băsescu i-a mulţumit omologului său estonian pentru vizită şi pentru sprijinul consecvent acordat ţării noastre şi în perioada de pregătire a accesului în NATO şi UE, dar şi acum, în problema Schengen.

Taguri articol


12