Epilogul alegerilor anticipate din Republica Moldova nu este atît de optimist pe cît a încercat presa noastră să-l prezinte. Toţi analiştii care s-au bucurat că Partidul Comuniştilor a pierdut majoritatea parlamentară uită că Basarabia este controlată din umbră de Federaţia Rusă, prin „mîna cea lungă” a KGB-ului, indiferent cum şi-a schimbat numele acest serviciu secret.

Pe mine m-a mirat sau chiar indignat complezenţa, ca să nu folosesc alt cuvînt nepoliticos, cu care a privit Uniunea Europeană alegerile şi, mai ales, felul în care Xavier Solana a comentat rezultatul lor. Aveam sentimentul că fostul miliţian Voronin şi rusofonii lui se luptă cu bîtele, atît la figurat, cît şi la propriu, în timp ce UE se bate cu flori… Şi asta n-ar fi nimic! Nu înţeleg de ce marile puteri occidentale nu recunosc cu glas tare că Moldova este strînsă într-o menghină politică, între Armata a 14-a rusească, aflată de două decenii în Transnistria, dependenţa economică de Federaţia Rusă şi presiunile Ucrainei?! În plus, poate că este inutil să repet şi eu, ca şi majoritatea ziariştilor, că personajul care a aruncat Basarabia, cel puţin din punctul de vedere diplomatic, în braţele Rusiei, rămîne Traian Băsescu, deşi culmea ironiei este că el a făcut paradă de patriotism încă de acum cinci ani, cînd încă mai trăgea şpriţuri grele în cramele lui Voronin, cot la cot cu acesta.

Cu toate că opoziţia are 53 de mandate, iar comuniştii doar 48, pentru desemnarea noului preşedinte moldovean este nevoie de 61 de voturi. De aici va începe o sarabandă a negocierilor care numai democratice nu vor putea fi numite! La ce altceva să te aştepţi într-o ţară în care, în ziua alegerilor, s-a tras cu pistolul şi au fost răniţi oameni, iar pe listele cu alegători au figurat două sute de mii de decedaţi, adică 10% din populaţia cu drept de vot?... Ca să nu mai adaug cazul „moldoveanului” care a votat de 51 de ori! Parcă eram în „estul sălbatic”, locul indienilor fiind luat de cazaci, al căror „spirit” a şi fost evocat de rusofoni. O asemenea realitate, în Europa secolului XXI, mie mi se pare de-a dreptul halucinantă.

De fapt, tocmai aici trebuie pus degetul pe rană. În pofida mult trîmbiţatelor tratative de aderare la UE, Moldova s-a scufundat în zona gri a hărţii politice europene, împreună cu Ucraina şi Belarus. Deşi n-au recunoscut vreodată oficial, cei mai mulţi analişti, fie că sînt români sau occidentali, se tem că vechea noastră Basarabie istorică nu va mai fi salvată niciodată din sfera de influenţă rusească. Cu toată intrarea noastră în NATO şi UE, lumea occidentală, mai ales vestul Europei, continuă să se teamă de Rusia, fiindcă marile state occidentale cu economie dezvoltată sînt dependente, în continuare, de resursele naturale ale Federaţiei Ruse, iar America este prea departe, din acest punct de vedere. Aşa se explică faptul că Moldova noastră strămoşească ar putea deveni preţul acestei laşităţi politice europene.

Am mai scris la această rubrică trista concluzie, pe care vreau să o repet, parafrazînd-l pe Huntington, autorul celebrei cărţi „Ciocnirea civilizaţiilor”: graniţele politice se pot schimba oricînd, fie prin războaie, fie prin acorduri de pace, dar economic vorbind, istoria nu poate ignora geografia… Atît!