Eşuarea fuziunii marilor confederaţii ar putea zdruncina mişcarea sindicală românească

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sindicaliştii BNS trag încă un semnal de alarmă

Eşuarea fuziunii marilor confederaţii ar putea zdruncina mişcarea sindicală românească

Social 09 Ianuarie 2007 / 00:00 666 accesări

Peste o sută de reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor participa, în perioada 16 – 18 ianuarie, la Olăneşti, la prima întrunire a Consiliului Naţional al confederaţiei din acest an. Delegaţii cu drept de vot reprezentînd structurile judeţene ale BNS vor discuta pe marginea activităţii organizaţiei sindicale în anul care tocmai s-a încheiat, dar mai ales asupra stadiului negocierilor care ar putea produce cea mai importantă fuziune de pe eşichierul sindical românesc, mult trîmbiţata Confederaţie Generală a Muncii. Avînd în vedere că discuţiile privind uniunea cu CNSLR - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi CNS „Meridian” au fost îngheţate după ani grei de tentative nereuşite, sindicaliştii vor acorda o atenţie deosebită rezultatelor obţinute de comisiile mixte de negociere. Potrivit preşedintelui BNS Constanţa, Vasile Oţelea, în cazul în care cele patru confederaţii nu vor ajunge la un consens asupra condiţiilor de fuziune, România riscă să devină un stat lipsit de forţă sindicală. „A devenit indispensabil ca fuziunea să se producă rapid, în caz contrar efectele negative fiind greu de estimat. Cît priveşte situaţia socială a românilor, delegaţii din toată ţara vor avea multe de spus în privinţa respectării promisiunilor de îmbunătăţirie a condiţiilor de viaţă în cazul salariaţilor. Ne gîndim, în primul rînd, la creşterea salariului minim pe economie, reformarea sistemului de pensii, condiţii mai bune de muncă, dar şi adaptarea preţurilor la utilităţi în funcţie de veniturile românilor. Este aproape un an de la organizarea protestelor din mai 2006, însă nici acum guvernanţii nu şi-au onorat promisiunile”, a declarat Vasile Oţelea. Pe de altă parte, liderul sindical constănţean apreciază că deşi patronatele şi sindicatele s-au înţeles asupra majorării salariului minim pe economie, Executivul a decis un plafon mult mai mic, fără consultarea prealabilă a partenerilor sociali. „Dorim aplicarea unui calendar de creştere etapizată astfel încît remuneraţia minimă lunară să ajungă la 60% din salariul mediu pe economie, în conformitate cu normele şi tendinţele europene. O altă problemă este reprezentată de munca fără forme legale, fenomen care afectează locurile de muncă ale salariaţilor, dar şi bugetul asigurărilor sociale”, a încheiat Vasile Oţelea.

Taguri articol


12