Organizaţia teroristă bască ETA a anunţat joi că renunţă definitiv la lupta armată, după 52 de ani de conflict şi atentate, cu un bilanţ de peste 800 de victime şi după numeroase alte declaraţii de încetare a focului anunţate în acest răstimp. Gruparea separatistă ETA a anunţat încetarea definitivă a campaniei sale de atacuri şi a cerut guvernelor spaniol şi francez să răspundă cu un proces de dialog direct. ETA a afirmat în comunicatul său că ”o nouă eră politică începe în Ţara Bască. Suntem în faţa unei oportunităţi istorice de a obţine o soluţie corectă şi democratică la un conflict foarte vechi. Prin această declaraţie istorică, ETA demonstrează obiectivul său clar, ferm şi definitiv”. Comunicatul reprezintă cel mai recent pas în ceea ce ETA susţine că este o tranziţie către metode paşnice. În septembrie 2010, mişcarea anunţase decizia de a nu mai desfăşura atacuri, iar în ianuarie 2011 declarase un ”armistiţiu permanent şi verificabil internaţional”.
SATISFACŢIE EUROPEANĂ Premierul spaniol a declarat că măsura este ”o victorie pentru democraţie, lege şi raţiune”. Jose Luis Rodriguez Zapatero a afirmat că, ”după 40 de ani de atentate şi asasinate, Spania are, în prezent, o satisfacţie legitimă oferită de victoria împotriva terorismului”. El a subliniat că terorismul nu ar fi trebuit niciodată să aibă loc şi nu trebuie să se întoarcă niciodată. Noul guvern spaniol, format după alegerile generale din noiembrie, se va ocupa de proces, a precizat fostul ministru de Interne, Afredo Perez Rubalcaba, care candidează din partea Partidului Socialist. Zapatero nu candidează pentru un nou mandat. Pe de altă parte, Guvernul socialist spaniol actual a subliniat că nu va negocia cererile pentru autodeterminare a Ţării Basce până când ETA nu se va dezmembra. Guvernul este precaut în a se implica într-un nou proces de pace, după ce precedentul a eşuat. Analiştii apreciază că ETA a fost slăbită de o serie de operaţiuni ale forţelor de securitate din ultimii ani. Zeci de militanţi ETA, inclusiv lideri, au fost arestaţi şi închişi iar analiştii spun că mişcarea îşi dă seama că zilele sale sunt numărate.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a salutat, vineri, anunţul organizaţiei separatiste basce ETA. Preşedintele CE i-a felicitat pe toţi cetăţenii spanioli şi toate instituţiile democratice din Spania, pentru această victorie, care marchează punctul culminant al anilor de eforturi neîncetate în lupta împotriva terorismului. ”Vreau de asemenea să evoc toate victimele acţiunilor teroriste ale ETA şi familiile acestora, pentru care îmi exprim sprijinul şi solidaritatea”, a mai afirmat preşedintele CE.