Soţia actorului american Ethan Hawke, Ryan Shawhughes, a născut o fetiţă, aceasta fiind al treilea copil al starului, a confirmat, miercuri, pentru revista “People”, purtătorul lui de cuvînt. Fetiţa s-a născut pe 18 iulie, la New York şi se numeşte Clementine Jane. Ethan Hawke, în vîrstă de 37 de ani, s-a căsătorit cu Ryan Shawhughes, luna trecută. Actorul mai are doi copii din mariajul său cu actriţa Uma Thurman. Cei doi au divorţat în 2004, după o căsătorie care a durat şase ani.
Ethan Hawke a devenit celebru în 1988, cu partitura din filmul “Cercul poeţilor dispăruţi”. Din acel moment, rolurile au curs pentru el, jucînd, printre altele, în “Colţ Alb”, “Cu picioarele pe pămînt”, “Marile speranţe”, “Parfum de cedru”, “Gattaca”, “Înainte de apus”. În 2002, actorul a fost nominalizat la premiul Oscar pentru rolul din “Zi de instrucţie”, unde a jucat alături de Denzel Washington. Ethan Hawke nu s-a limitat la cariera de actor, el debutînd ca regizor cu filmul “Chelsea Walls”, în 2002. De asemenea, Ethan Hawke este şi autorul cărţii “Miercurea cenuşii”.