Ethno-Vocal Trio, în concert la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ethno-Vocal Trio, în concert la Constanţa

Cultură 17 Septembrie 2010 / 00:00 358 accesări

Cu ocazia aniversării Zilei Naţionale a Republicii Armenia, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” va avea loc, duminică, de la ora 17.30, un spectacol de gală cu muzică tradiţională. Evenimentul va fi susţinut de Ethno-Vocal Trio Anna Mayilian din Armenia, care va concerta şi la Opera Naţională Bucureşti, pe 21 septembrie. Cunoscuta mezzo-soprană Anna Mayilian s-a născut la Erevan, în Armenia. Absolventă a Conservatorului de Stat Komitas din Erevan, la clasa de canto, artista a urmat cursuri post-universitare, precum şi specializări la Academia Europeană „Mozart”, în Polonia, la Academia Villecroze, în Franţa şi Germania, Academia „Hariclea Darclee”, în România, cu prof. Mariana Nicolesco. Anna Mayilian este laureată a numeroase concursuri internaţionale, fiind, totodată, profesor cu titlul de dr. Docent la Facultatea de muzică clasică vocală, la Conservatorul de Stat Komitas, Erevan. Artista este, de asemenea, fondatoarea şi directorul artistic al ansamblului de muzică tradiţională şi religioasă Ethno-vocal. În 2003, mezzo-soprana a fost distinsă cu Medalia de Aur a Ministerului Culturii din Armenia, iar cinci ani mai târziu, i s-a conferit titlul de artist emerit al Armeniei. Din 1992, artista lirică susţine concerte atât în ţara sa, cât şi peste hotare, excelând în varietatea de genuri muzicale abordate.

Taguri articol


12