Eticheta ecologică scoate peste 300 de euro din buzunarele firmelor interesate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eticheta ecologică scoate peste 300 de euro din buzunarele firmelor interesate

Politică 19 Martie 2009 / 00:00 472 accesări

Companiile care vor să solicite etichetarea ecologică a produselor proprii sau a serviciilor pe care le prestează trebuie să achite echivalentul a 300 euro, dar şi taxe pentru testarea produselor/serviciilor. \"Tariful pentru analizarea dosarului în vederea obţinerii etichetei ecologice este echivalentul în lei a 300 euro, din care se pot face unele reduceri, însă cuantumul acestora nu poate depăşi 50% din sumă. De asemenea, costurile de testare a produselor ori serviciilor sînt suportate de solicitanţi, însă, cum în unele cazuri acestea sînt foarte mari, există un program de finanţare în sistem rambursabil, pe o perioadă de trei ani\", a explicat reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Luminiţa Lepşa. Reducerile pot ajunge la 25% pentru IMM-uri şi prestatorii de servicii, precum şi pentru primele trei firme care obţin eticheta ecologică pentru o anumită grupă, respectiv 30% pentru producătorii ale căror produse au mai fost etichetate pe criterii privind protecţia mediului. Pe pagina de internet a Ministerului Mediului sînt prezentate criteriile de acordare a etichetei ecologice pentru 25 de grupe de produse şi servicii, printre care: aparate frigorifice, aspiratoare, televizoare, maşini de spălat, computere, detergenţi, hîrtie, încălţăminte, textile sau servicii de cazare pentru turişti. Obţinerea etichetei ecologice nu este obligatorie, însă la nivelul UE sînt stabilite ţinte voluntare în ce priveşte achiziţiile publice ecologice.



12