Etniile din Dobrogea s-au întrecut în preparate culinare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Explozie de culoare şi gust la Cumpăna

Etniile din Dobrogea s-au întrecut în preparate culinare

Justiție 26 Mai 2014 / 00:00 1770 accesări

Se ştie că în Dobrogea convieţuiesc diferite etnii, precum tătari, turci, aromâni sau ruşi lipoveni. Sâmbătă, la Cumpăna, reprezentanţi ai unor etnii din Tulcea, Măcin, Mangalia, Independenţa, Mihail Kogălniceanu, Cocealag, Ghindăreşti, Cumpăna, Valul lui Traian, Tulcea, Agigea, Ovidiu, Topraisar şi Medgidia s-au întâlnit pentru a se întrece în arta gătitului la cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Convieţuire interetnică, pe plaiuri dobrogene”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Cumpăna. „Arta gastronomiei, cea a dansului şi cea a portului popular, ale etniilor din Dobrogea, şi-au dat mâna la Cumpăna, demonstrând încă o dată că oamenii de etnii diferite pot convieţui în linişte în aceeaşi regiune”, a spus primarul oraşului Cumpăna, Mariana Gâju. La eveniment au participat cei doi subprefecţi ai Constanţei de origine turco-tătară, Ersun Anefi şi Mustafa Levent Accoium, alături de consulul Turciei la Constanţa, Ali Bozcalişkan. Toţi participanţii la spectacolul culinar au fost invitaţi să deguste din bunătăţile gătite de gospodine, care s-au întrecut în preparate care mai de care mai gustoase şi spectaculoase. “Am gustat şi eu din toate preparatele, iar cele ale turco-tătarilor seamănă foarte bine la gust cu preparatele tradiţionale din Turcia”, a spus consulul Turciei la Constanţa, Ali Bozcalişkan. Evenimentul a fost animat de explozia de culoare datorată costumelor populare purtate de participanţi şi de cea de gusturi şi mirosuri.

MÂNCARE CU CÂNTEC Ruşii lipoveni din Ghindăreşti au servit, alături de icrele cu carne de rac şi vareni ciki (colţunaşi umpluţi cu brânză şi unşi cu miere), un păhărel de votcă, pentru a creşte pofta de mâncare a invitaţilor. Pofticioşii au servit preparatele acestora pe acordurile melodiei ruseşti “Kalinka”, interpretată chiar de reprezentanţii etniei. Aromânii din Mihail Kogălniceanu au gătit sănătos, aşa că laptele, iaurtul, brânza şi ouăle folosite la prepararea peturilor (paste făcute în casă şi servite de aromâni la micul dejun) au provenit direct din ograda gospodarilor din Kogălniceanu. “Tradiţia se transmite din tată în fiu şi sunt sigur că gospodinele noastre au respectat întocmai reţetele autentice aromâne”, a spus Papu Mihai, reprezentant al Grupului Fârşiloţilor din Cogealac. Are 84 de ani şi se laudă cu costumul moştenit de la tatăl său, vechi de 100 de ani. Pe ritmuri de tamburină, femeile turco-tătare din Tulcea au încântat papilele gustative ale gurmanzilor cu vestitele baclavale cu nucă şi sarailii, dar şi tradiţionalele bomboane multicolore pe care obişnuiesc să le mănânce la nunţi şi logodne, aşa cum a spus Şemi Minever, reprezentanta comunei Tuzla. După competiţia gastronomică, toţi participanţii au pornit spre Casa de Cultura din Cumpăna, unde, înainte de a susţine spectacolul de dansuri şi port popular, au încins o horă românească în drum. Evenimentul s-a încheiat pe stadionul din cadrul complexului sportiv “Victoria”, din Cumpăna, cu un meci de kureş, în care bărbaţii curajoşi şi-au putut arăta abilităţile fizice şi psihice. Kureşul este un sport tradiţional tătăresc, vechi de mii de ani, în care participanţii, legaţi de mijloc cu un brâu, se luptă să se doboare fără a-şi desprinde mâinile de pe acel brâu.

Taguri articol


12