PRODUSE NOI. Proprietarii magazinelor de “vise”, care au fost nevoiţi să îşi închidă afacerile, după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 6/10 februarie 2010, au reintrat pe piaţă. Şi asta pentru că au reuşit să importe substanţe psihotrope noi, care nu se numără printre cele 36 scoase în afara legii prin actul normativ publicat în Monitorul Oficial, în luna februarie. Patronii vând în shop-uri, magazine virtuale sau prin mica publicitate produsele care nu figurează pe lista întocmită de Ministerul Sănătăţii. Cel mai vast lanţ de asemenea magazine are un site special deschis pentru a comercializa noile produse, printre care se numără “Euphoria” şi “Generation 2012”, ce pot fi achiziţionate de pe pagina web www.generation2012.ro şi pentru care se oferă transport gratuit la domiciliu. Preţurile ierburilor este de 80 de lei pentru 0,5 grame de “Generation 2012”, 160 de lei pentru un gram, 70 de lei pentru 0,25 grame de “Euphoria” şi 130 de lei pentru 0,5 grame. Administratorii site-ului îşi anunţă vizitatorii că, în curând, vor primi şi alte substanţe de acest gen. Persoanele care au consumat “Generation 2012” spun că substanţa produce senzaţii asemănătoare sării de baie care nu mai este legală o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 6/10 februarie 2010.
ON LINE. Comercianţii se folosesc şi de site-urile specializate în anunţuri pentru a-şi găsi clienţi. Unii dintre ei vând en-gros “Magic Cristal” sau sare de baie (minimum 50 de plicuri la preţul de 175 de lei bucata). Pe site-ul www.espice.ro se comercializează, la secţiunea îngrăşăminte, “Spice Stunk”, la preţul de 30 de lei pentru 0,25 grame, despre care se precizează că este “un amestec organic, concentrat pe bază de extrase şi compuşi naturali, folosit ca îngrăşământ natural pentru “Ficus Pandurata”. Cu aceeaşi descriere şi la acelaşi preţ se comercializează pe pagina web şi “Spice Purple” sau “Spice Wild”, administratorii site-ului precizând că alte substanţe, precum “Spice Crystal” sau “Spice Ice” sunt încă în curs de fabricaţie. Firmele de profil ţin legătura cu tinerii şi prin intermediul reţelelor de socializare. Pe “Facebook”, spre exemplu, o societate din Galaţi a primit sute de comentarii de la consumatori care întreabă când se vor redeschide în oraşele lor magazinele de “vise”.
AVERTISMENTE. Amintim că doi tineri din Iaşi au ajuns la spital săptămâna trecută, după ce au consumat astfel de produse. “În ultima gardă, au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă doi pacienţi intoxicaţi cu produse etnobotanice. Din relatările acestora, se pare că ar fi produse noi, cumpărate chiar din magazin”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, şeful Urgenţei Spitalului Clinic Sf. Ioan din Iaşi. Cazurile de la Iaşi s-au înregistrat la câteva săptămâni după ce Alin Rotaru, principalul distribuitor de Spice Shop din ţară, anunţa că magazinele de “vise” se vor redeschide. “Acum se pun la punct actele necesare. Sunt foarte multe documente, este vorba despre un volum mare de muncă. Deocamdată nu se cunosc toate detaliile, dar se reia activitatea”, spunea Rotaru pe data de 18 martie. La începutul lunii aprilie, Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) a avertizat autorităţile române că, pe piaţa drogurilor psihoactive din Europa, au apărut noi tipuri de substanţe, care ar fi mai puternice decât cocaina şi care ar urma să ajungă în curând şi în România. În 2009, peste 1.300 de persoane au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.