Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că, în şedinţa Consiliului Local care a avut loc marţi, 21 decembrie, au fost adoptate opt hotărâri. Potrivit primarului, la primele puncte, consilierii locali au votat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local Medgidia pe anul 2010 şi rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Municipal, pe anul 2010”. Referitor la acest punct, consilierii locali PDL au precizat, printr-un comunicat de presă, că„primarul Marian Iordache a trebuit să reducă cu 2,5 milioane de lei veniturile Medgidiei, pentru că a supraestimat bugetul prevăzut pentru anul 2010”. „Din 27,4 milioane de lei ce reprezintă bugetul spitalului, doar 2,5 milioane de lei sunt alocate pentru medicamente şi materiale sanitare. Bolnavii se tratează cu medicamente, nu cu 15.000 metri cubi apă ce se consumă lunar sau cu risipa de fonduri din această instituţie. Cele 2,5 de milioane de lei destinate medicamentelor şi materialelor sanitare reprezintă doar 8% din totalul bugetului Spitalului Medgidia pentru anul 2010. Am adus la cunoştinţa primarului că timp de două zile municipiul Medgidia a fost transformat în patinoar”, se mai arată în comunicatul PDL.
Primarul Iordache a mai spus că în şedinţa de marţi seară a fost adoptată şi o hotărâre privind stabilirea taxelor locale, altele decât cele stabilite de Codul fiscal, începând cu anul 2011”, privind bunurile care alcătuiesc domeniul public şi privat, utilizate de cetăţeni. „S-a mai admis şi adoptarea unor măsuri referitoare la împiedicarea comercializării, pe teritoriul municipiului Medgidia, a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare. „Dat fiind faptul că utilizarea acestor substanţe are efecte grave asupra organismului şi tot mai mulţi tineri cumpără etnobotanice, am considerat că este indicat să împiedicăm ca aceste plante etnobotanice să ajungă la tinerii din Medgidia”, a spus Marian Iordache. Un alt proiect votat de consilierii locali a fost cel privind aprobarea draftului de act adiţional la contractele de închiriere pentru locuinţele construite din fonduri ANL”, privind prelungirea contractului de închiriere, precum şi recalcularea acesteia pentru locatarii care au împlinit vârsta de 35 de ani.