Etta James a trecut în nefiinţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doliu în lumea muzicii

Etta James a trecut în nefiinţă

Monden 21 Ianuarie 2012 / 00:00 451 accesări

Vocea inconfundabilă a cântăreţei americane Etta James s-a stins, vineri, la 73 de ani, a anunţat vechiul ei prieten şi manager, Lupe de Leon. „Este o pierdere îngrozitoare pentru familie, prieteni şi iubitorii muzicii ei din toată lumea. A fost o cântăreaţă adevărată, iar muzica ei sfida conceptul de categorie”, a declarat acesta. Deşi piesa ei „At Last” a fost reluată de mulţi artişti, printre care Beyonce, Celine Dion sau Christina Aguilera, numele Ettei James este destul de puţin cunoscut. Mulţi îşi amintesc totuşi vocea ei caldă şi gravă.

Născută în 1938, a înregistrat primul hit alături de grupul ei, The Peaches, faimosul „Wallflower (Roll with me Henry)”. O coincidenţă stranie este că vestea morţii celebrei cântăreţe a venit în aceeaşi zi în care se anunţa decesul lui Johnny Otis, compozitorul acestei piese. Numai după câţiva ani cunoaşte succesul, în 1960, cu albumul „At Last”, care cuprinde piesele „All I Could Do Was Crying”, „Trust In Me” şi „At Last”. A devenit însă dependentă de heroină şi a fost de câteva ori la cură de dezintoxicare, iar cariera ei s-a oprit în 1974. În 2008 a revenit în prim-plan, odată cu lansarea filmului “Cadillac Records”. Beyonce a interpretat rolul Ettei James pe ecran, însă felul în care a jucat cântăreaţa nu ar fi fost pe placul acesteia. În 2010 a fost diagnosticată cu leucemie, hepatită C şi demenţă. Etta James a lăsat în urma ei 30 de albume şi o stea pe Bulevardul Faimei de la Los Angeles.

Taguri articol


12