Reporter: Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru arta plastică?

Gheorghe Caruţiu: Nu ştiu dacă talentul mi l-am descoperit eu sau mi l-au descoperit alţii. Profesorul meu de desen din clasa a V-a m-a îndrumat să dau examen la Liceul de Artă, fiind de părere că voi face performanţă în acest domeniu. În clasa a V-a, am descoperit Muzeul de Artă din Constanţa, iar de-a lungul anilor de studiu, am avut ocazia de a studia cu artişti plastici importanţi.

Rep.: De unde vă inspiraţi în crearea picturilor dvs.?

G.C.: În atelier am o atracţie pentru naturi statice sau pentru modelul viu. În general, vreau să comunic starea interioară, iar tema este doar un pretext. Atunci cînd studiez natura statică, realizez o introspecţie asupra lumii, despre legătura dintre formă şi culoare. Este o meditaţie filozofică a ceea ce este în jur. Eu abordez cam toate temele, de la natură statică, la modelul viu, la peisaj şi pînă la compoziţie, pentru a transmite un mesaj despre lumea înconjurătoare.

Rep.: Cît de interesaţi mai sînt tinerii din ziua de astăzi de studiul artei plastice?

G.C.: Sînt la fel de interesaţi ca şi pînă acum, numai că în ziua de astăzi mai mulţi tineri pot studia artele plastice. Pe vremea mea, erau şapte-zece locuri la facultate, iar acum sînt mult mai multe locuri. După ce se face selecţia, tot la acelaşi număr de absolvenţi se ajunge, pentru că pornesc mulţi şi rămîn în cursă mult mai puţini.

Rep.: Ce îi sfătuiţi pe tinerii care doresc o carieră în acest domeniu?

G.C.: Le spun să fie consecvenţi cu viziunea lor. Unii tineri sînt mai buni, alţii sînt mai puţin buni, dar toţi au o stea a lor şi dacă o urmăresc cu credinţă, pentru că este foarte important să crezi în demersul tău, atunci vor reuşi. Dacă ai talent şi mai şi munceşti să le arăţi celorlalţi care este crezul tău, atunci ai toate şansele pentru succes.

Rep.: Cum se îmbină cariera de cadru didactic cu aceea de artist plastic?

G.C.: Se îmbină foarte bine, sînt mulţumit de această relaţie. Observ la alţi artişti, care nu au reuşit sau nu le-a plăcut să îmbrăţişeze şi cariera de profesor, că ajung la o anumită blazare şi încep să trăiască numai din pictură şi să facă compromisuri în raport cu publicul. Ca profesor, am impresia, uneori, că învăţ eu ceva de la unii studenţi şi există acest feed-back, care te face să nu ajungi la blazare, la o rutină şi o stereotipie în creaţia ta.

Rep.: Ce părere aveţi despre arta din ziua de astăzi?

G.C.: Arta plastică din ziua de astăzi are două direcţii: cea pur experimentală, care este la modă în Occident, în Statele Unite ale Americii şi pictura care aparţine, totuşi, maeştrilor. Eu merg pe direcţia clasică, în care angajamentul este mult mai provocator şi în care te confrunţi cu valorile adevărate ale artei. Bineînţeles, nu resping nici prima direcţie, cea experimentală. Pictura are coordonatele ei, ea trăieşte prin intermediul unor legi de care au ţinut cont marii artişti plastici de-a lungul evoluţiei picturii. Mai există şi cazul aşa-numitei picturi ermetice, conceptuale, nonfigurative. Şi eu am avut o perioadă, în studenţie şi puţin după această perioadă, cînd tratam pictura nonfigurativă, iar toate relaţiile se reduceau la două-trei pete. Artiştii care pictează nonfigurativ nu pot desena o cană sau un măr.

Rep.: Care sînt următoarele dvs. proiecte?

G.C.: Eu lucrez tot timpul, dar pentru a realiza o expoziţie personală trebuie să ai ceva de transmis. O expoziţie personală înseamnă concretizarea în nişte lucrări a unui conţinut, care trebuie să fie extrem de elaborat. Am realizat prima expoziţie personală cînd am terminat facultate, pentru ca publicul să mă cunoască. Următoarea va fi în momentul în care voi considera că este necesar. Pe 3 martie sînt invitat, alături de un grup de artişti plastici români, la Veneţia, la o expoziţie de pictură, care se va desfăşura în cadrul programelor Institutului Cultural Român.

Rep.: Aveţi un mesaj pentru cititorii cotidianului „Telegraf”?

G.C.: Publicul să se apropie mai mult de zona expoziţiilor, să participe mai des la astfel de manifestări şi, de ce nu, să achiziţioneze lucrările preferate.