Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că îl va acționa în judecată pe Raed Arafat, în nume personal, în opinia sa secretarul de stat în MAI fiind vinovat de tragedia din clubul Colectiv.
''Poate Arafat scapă, dar asta trebuie să o hotărască legea. Eu îmi doresc asta (n.r. să îl acționez în judecată) pentru că îl consider vinovat. El este imaginea, el a ieșit la televizor'', a spus Iancu.
În același timp, referindu-se la raportul Corpului de control privind intervenția de urgență la incendiul din clubul Colectiv, el a spus că este "cel mai real'', adăugând că la realizarea documentului au participat aproximativ 100 de victime.
"Raportul Corpului de control l-am citit, am văzut și răspunsul. Raportul este făcut în baza unei munci de aproape două luni. La construirea acestui raport au participat mai multe victime, mă refer la zeci de victime, înspre 100. Am avut temeri că acest raport va fi eficient și va prezenta adevărul, pentru că până la urmă era un raport făcut de stat împotriva statului. Până în acest moment considerăm că este cel mai real raport făcut. El încă poate fi îmbunătățit pentru că dovezile pe care noi le putem strânge duc la mai mult decât ce s-a prezentat în acest raport", a spus Iancu.
El a susținut că răspunsul dat de DSU este "o bătaie de joc", iar ISU este vinovat pentru că a permis funcționarea clubului fără autorizație.