Telegraf Online - tag: Eugen Nicolăescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Eugen Nicolăescu

PNL discută propunerea de suspendare a lui Băsescu
29 ianuarie 2007 PNL discută propunerea de suspendare a lui Băsescu

În timp ce liberalul Varujan Vosganian susţine că demersul de suspendare a şefului statului este bun subiect de meditaţie pentru acesta şi Alianţă, democratul Emil Boc atrage atenţia că, în cazul în care liberalii vor susţine demersurile social-democraţilor, Alianţa nu se mai justifică. Pe de altă ...

O sută de cadre medicale au depus actele ca să plece peste hotare
29 ianuarie 2007 O sută de cadre medicale au depus actele ca să plece peste hotare

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că o sută de medici au solicitat, de la începutul anului, actele necesare pentru a pleca din ţară. Potrivit lui Nicolăescu, ministerul are din acest an o situaţie exactă a celor care vor să plece şi să profeseze peste hotare, pentru că sînt o serie de ...

Directorii de spital, la control!
27 ianuarie 2007 Directorii de spital, la control!

Noii manageri ai spitalelor publice vor fi verificaţi, peste două săptămîni, de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care îi va chema la raport şi care ameninţă cu sancţiuni drastice pentru incompetenţă. Ministrul de resort susţine că va verifica ce au făcut managerii cu noile bugete care le-au ...

Ambulanţierii ameninţă cu proteste de amploare
25 ianuarie 2007 Ambulanţierii ameninţă cu proteste de amploare

Liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor „Ambulanţa” au solicitat, ieri, să se întîlnească cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ameninţînd că în caz contrar vor trece la acţiuni foarte dure de protest. Ambulanţierii nu au fost mulţumiţi de rezultatul întîlnirii cu secretarul ...

Protest la Serviciul de Ambulanţă Constanţa
24 ianuarie 2007 Protest la Serviciul de Ambulanţă Constanţa

Angajaţii serviciilor de ambulanţă din întreaga ţară au ieşit, ieri, în stradă, pentru a protesta împotriva hotărîrii ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi a reprezentanţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Constanţa de a scoate din uz autospecialele Dacia Break. Solidari cu ...

Momeală de 400 lei pentru medicii care vor să emigreze
24 ianuarie 2007 Momeală de 400 lei pentru medicii care vor să emigreze

Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind salarizarea angajaţii din sistemul sanitar public vor primi, o dată pe an, o indemnizaţie de stabilitate egală cu salariul minim brut pe ţară. Este pentru prima dată cînd autorităţile sanitare fac o astfel de propunere, aceasta fiind ...

Salariile medicilor nu se măresc pentru că ministrul Sănătăţii este prea responsabil?!
22 ianuarie 2007 Salariile medicilor nu se măresc pentru că ministrul Sănătăţii este prea responsabil?!

Un salariu decent care să le permită să privească cu încredere spre ziua de mîine şi condiţii pentru îndeplinirea actului medical este ceea ce îşi doresc medicii români. Din păcate, nu pot găsi aceste lucruri în România şi pleacă peste hotare. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este ...

Ministrul Sănătăţii găseşte noi scuze pentru haosul provocat de reforma sistemului sanitar:
22 ianuarie 2007 Ministrul Sănătăţii găseşte noi scuze pentru haosul provocat de reforma sistemului sanitar:

Se pare că reforma ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, cel care se autointitulează iniţiatorul singurei reforme din sănătate, nu are succes printre cadrele medicale. Mai mult decît atît, se pare că privatizarea în sănătate a început doar teoretic şi metodologic, nu şi practic, deoarece din ...

Noi promisiuni  „sforăitoare” din partea ministrului Sănătăţii
20 ianuarie 2007 Noi promisiuni „sforăitoare” din partea ministrului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că din a doua parte a acestui an bolnavii internaţi în spitale nu vor mai trebui să-şi cumpere singuri medicamente şi materiale sanitare. Ministrul de resort se laudă că anul acesta bugetul sănătăţii este cel mai mare din ultimele două decenii. Mai mult ...

Portocaliii se războiesc în… demiteri
20 ianuarie 2007 Portocaliii se războiesc în… demiteri

Potrivit unor surse din PNL, mai mulţi lideri liberali, printre care Ludovic Orban şi Crin Antonescu, i-au cerut, joi seara, premierului Călin Popescu Tăriceanu, să-l demită pe Sebastian Bodu de la şefia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Preşedintele ANAF afirmase, într-un interviu ...

Un nou concurs pentru ocuparea posturilor de manageri ai spitalelor publice
17 ianuarie 2007 Un nou concurs pentru ocuparea posturilor de manageri ai spitalelor publice

Concursul pentru ocuparea postului de manager în cele 90 de spitale publice, conduse de interimari după luna noiembrie 2006, se va desfăşura în perioada 4 -11martie 2007. Astfel, pentru ocuparea funcţiei de manager din spitalele publice la care postul nu a fost ocupat în urma concursului desfăşurat în ...

Medicii îl acuză pe ministrul Sănătăţii de discriminare privind salarizarea
17 ianuarie 2007 Medicii îl acuză pe ministrul Sănătăţii de discriminare privind salarizarea

Mai mulţi medici şi asistenţi îşi exprimă, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nemulţumirea faţă de modul de salarizare a personalului medical. Cadrele medicale îi cer ministrului de resort, Eugen Nicolăescu, grile de salarizare echitabile şi corecte. „Să ne explice ministrul Sănătăţii de ce ...

Guvernul, dat în judecată de Patronatul Farmaciştilor
16 ianuarie 2007 Guvernul, dat în judecată de Patronatul Farmaciştilor

Personalul din sistemul medical este nemulţumit de reforma ministrului Eugen Nicolăescu pe care o consideră inutilă. Acestora li se adaugă farmaciştii care în această săptămînă poartă discuţii cu ministrul de resort pentru a obţine un adaos la preţul medicamentele pentru bolile cronice, mai mare de ...

Tăriceanu, reales preşedinte al PNL
15 ianuarie 2007 Tăriceanu, reales preşedinte al PNL

Încheiat sîmbătă seara, congresul i-a ales în cele două zile de lucrări pe cei 30 de membri ai Biroului Politic, respectiv şapte vicepreşedinţi la centru, opt vicepreşedinţi pentru regiunile de dezvoltare, dublaţi de opt membri simpli, precum şi şapte membri pe domenii de activitate. Călin Popescu ...

Se scumpesc ţigările
13 ianuarie 2007 Se scumpesc ţigările

Marile companii producătoare de ţigări de pe piaţa românească au programat pentru luna ianuarie scumpiri pentru a prelua, gradual, în preţuri creşterea accizelor, prevăzută la 1 iulie. Codul Fiscal prevede pentru primul semestru al acestui an o structură a accizei la ţigarete cu o taxă fixă de 16,28 ...

„Liber” la donările de la un donator viu
9 ianuarie 2007 „Liber” la donările de la un donator viu

Comisiile de avizare a donării de la donator viu au devenit funcţionale începînd de ieri. Una dintre ele va funcţiona în judeţul Constanţa, în cadrul unui centru de donare. Unsprezece comisii de avizare a donării de organe de la donatorii vii au devenit funcţionale prin publicarea în Monitorul Oficial a ...

1...6364656667...73
12