Liberalii au avut ieri o zi plină de şedinţe. EI au început întîi cu întîlnirea Comitetului Executiv, în cadrul căreia s-au stabilit, de principiu, domeniile de activitate ale vicepreşedinţilor formaţiunii aleşi la centru: politic, mediu de afaceri, relaţii internaţionale, afaceri europene, imagine ...
Considerat de Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, drept o inovaţie care vine în sprijinul bolnavilor, programul de evaluare a sănătăţii românilor se dovedeşte a fi, de fapt, încă o vorbă în vînt a ministrului de resort. La fel cum a procedat cu fiecare proiect în parte, Nicolăescu a amînat ...
Consiliul Europei a extins competenţa Direcţiei europene a calităţii medicamentului la două noi domenii de foarte mare importanţă - transfuzia sangvină şi transplantul de organe, pentru care au fost stabilite principii riguroase de abordare. În acest sens, Farmacopeea Europeană (Directoratul European pentru ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis că este cazul ca medicii de familie să ducă tot greul din sistemul sanitar şi, pe lîngă tratarea pacienţilor bolnavi de diabet şi a afecţiunilor cronice, aceştia va trebui să prevină şi să trateze orice tip de afecţiune în stadiu incipient. Ministrul ...
Începînd cu anul 2007, finanţarea unităţilor de primiri urgenţe din spitalele publice va fi preluată de Ministerul Sănătăţii Publice. Mai mult decît atît, serviciile de urgenţă vor fi gratuite pentru toate persoanele, indiferent dacă sînt asiguraţi sau nu. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu ...
Începînd cu ianuarie 2007, Programul de Transplant de Organe şi Ţesuturi va fi finanţat de către Ministerul Sănătăţii Publice de la bugetul de stat. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că o primă consecinţă a acestei schimbări va fi creşterea numărului de persoane care vor beneficia ...
După multe dezbateri şi modificări, noua listă de medicamente compensate şi gratuite a fost publicată în Monitorul Oficial. Procentul de compensare, potrivit denumirii comune internaţionale, este pentru sublista A de 90% din preţul de referinţă, pentru sublista B de 50% şi pentru sublista C de 100%. Actul ...
După ce a dat peste cap tot sistemul sanitar şi s-a lăudat cu diverse iniţiative, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că propunerea de ordin de ministru ce reglementează normele de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei, pe care tot el o ...
Colegiul Farmaciştilor din România (CFR) a atenţionat, miercuri, că, din ianuarie 2007, cozile la farmacii vor reapărea, pentru că plafoanele la medicamente nu sunt alocate potrivit adresabilităţii. Reprezentanţii Colegiului afirmau că, de la începutul anului viitor, banii vor fi alocaţi din nou conform ...
Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) susţine că va da în judecată, în ianuarie 2007, Ministerul Sănătăţii, pentru că a amînat, de la începutul anului, licitaţia pentru achiziţionarea tratamentului necesar acestei boli şi nu a monitorizat starea acestora ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că managerii spitalelor publice trebuie să urmărească realizarea planului de management la care s-au angajat prin contract, întrucît la evaluarea anuală, dacă nu obţin rezultate performante, ar putea fi schimbaţi din funcţii. Potrivit demnitarului, noii ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a propus ca 300 de milioane de dolari, bani proveniţi din taxa pe viciu, să fie alocaţi “Programului naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei”. În cadrul acestuia, toţi cetăţenii trebuie să meargă la medicul de familie şi să efectueze un set ...
Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a anunţat, ieri, că procedura de validare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de manager din spitalele publice se va definitiva pe 15 decembrie, în loc de 29 noiembrie. Instituţia publică justifică prelungirea termenului prin faptul că nu a existat timpul necesar ...
Cînd o persoană dragă este bolnavă, atît prietenii, cît şi familia acesteia vor să îi fie alături şi să o ajute cît de mult pot. În cazul în care bolnavul este spitalizat, rudele se duc la spital, uitînd că un pacient are nevoie de linişte şi tratament medical, şi nu de discuţii îndelungate ...
Fostul ministru al Sănătăţii, Ovidiu Brînzan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că actualul deţinător al portofoliului, liberalul Eugen Nicolăescu, "pregăteşte o imensă deturnare de fonduri în interes personal" prin intermediul scrisorilor către populaţie privind controlul medical ...
Pentru aspiranţii la funcţiile de conducere din cadrul spitalelor constănţene, emoţiile au luat sfîrşit ieri, cînd s-au afişat rezultatele finale ale concursului. Doi dintre candidaţii pentru postul de manageri ai spitalelor constănţene au fost declaraţi respinşi. Este vorba de dr. Marin Badea, care a ...