Deputaţii PNL îşi exprimă sprijinul pentru miniştrii liberali Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu şi pentru reformele promovate de aceştia în domeniul Agriculturii, respectiv al Sănătăţii. Liberalii explică faptul că afirmarea susţinerii lor politice şi parlamentare pentru cei doi vine în contextul ...
Senatorul PSD Ilie Sârbu a prezentat, ieri, în plenul Senatului, textul moţiunii simple susţinută şi iniţiată cu sprijinul PRM, prin care solicită demiterea ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, a prefecţilor şi directorilor DSV din judeţele în care a apărut gripa aviară. Structurată pe trei ...
Singurele modificări pe care le-a adus noul pachet legislativ în sistemul sanitar constănţean este schimbarea din funcţie a directorilor economici de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie şi a directorului de la Spitalul de Ortopedie din Eforie Nord, pe motiv că are grad didactic ...
Curtea Constituţională (CC) a reluat, vineri, dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre preşedintete ţării şi primul ministru, ca autorităţi publice aparţinînd puterii executive, şi autoritatea judecătorească, reprezentată prin Consiliul ...
Prof. dr. Sorin Oprescu, directorul Spitalului Universitar Bucureşti, a fost cu un pas înaintea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi a demisionat, înainte de a fi demis. Conform unui ordin ministerial, pe 28 mai, toţi directorii de spitale vor fi destituiţi din posturile de conducere, urmînd o ...
Luna mai se apropie de final, la fel şi banii farmaciilor care eliberează reţete gratuite şi compensate. Bolnavii constănţeni s-au obişnuit ca încă din primele zile ale lunii să alerge dintr-o farmacie în alta, în toate părţile oraşului, pentru a-şi procura medicamentele necesare. Vinovat pentru ...
Preşedintele Băsescu a plecat ieri din spital pentru aproape o oră ca să lanseze încă un atac virulent la adresa întregului Guvern. El a afirmat, în şedinţa Guvernului, că modul în care instituţiile au gestionat situaţia gripei aviare, pasîndu-şi responsabilitatea între ele, constituie “cel mai ...
Unii lideri liberali vorbesc despre posibilitatea ca, în cazul în care Coaliţia va forţa restructurarea unuia dintre miniştrii PNL, acesta să fie Eugen Nicolăescu, care, în schimb, să fie desemnat la şefia Curţii de Conturi, iar în locul său la Ministerul Sănătăţii să fie propus senatorul Dan Sabău ...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este "un mamut în care s-a investit prea mult", afirma ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, orbit probabil de rapoartele prezentate de directorii unităţilor sanitare. Din păcate, teoria sa este contrazisă zilnic de realitatea crudă în care pacienţii şi medicii ...
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, pune beţe în roate activităţii spitalelor din judeţul Constanţa, în favoarea medicilor de familie. Chiar şi pe cei care practică medicina primară îi îmbată cu apă rece, promiţîndu-le calculatoare şi imprimante, dar cînd vine vorba de salarii, ocoleşte ...
PSD va începe, astăzi, strîngerea de semnături atît pentru demiterea ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, cît şi a ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Liderul PSD Mircea Geoană a constatat că "premierul Tăriceanu a spus că fostul şef al Agenţiei Sanitar-Veterinare a avut o zonă de ...
Liderul PC Constanţa, deputatul Andrian Mihei, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu are încredere reforma în sănătate, aşa cum se desfăşoară în prezent. ”Intenţia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a reforma acest sistem aflat în suferinţă este lăudabilă ...
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, pune beţe în roate activităţii spitalelor din judeţul Constanţa, în favoarea medicilor de familie. Chiar şi pe cei care practică medicina primară îi îmbată cu apă rece, promiţîndu-le calculatoare şi imprimante, dar cînd vine vorba de salarii, ocoleşte ...
Preşedintele Traian Băsescu a părăsit spitalul din Viena şi s-a întors în ţară, la Spitalul Elias, pentru recuperare. El a susţinut o scurtă conferinţă de presă în care a explicat cum se simte, precum şi faptul că una dintre fiicele sale a plătit costurile spitalizării în străinătate. Deşi ...