Unii operatori de apă au în vedere o creștere a tarifelor, iar reducerea TVA la apă va reprezenta un sprijin atât pentru aceștia, cât și pentru populație, care nu ar simți majorarea în facturi, a declarat, ieri, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici ...
Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii se gândesc să reducă TVA la apă. Consumul de apă va creşte şi unii operatori economici vor putea majora tarifele dacă se va reduce TVA la apă, a afirmat, ieri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, adăugând că analizează, cu ...
După ce Ordonanța de Urgență care legalizează bacșișul a fost aprobată ieri de Guvern, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat că actul normativ îi vizează și pe taximetriști, dar și pe cei care oferă servicii de livrări la domiciliu. La finalul ...
Aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen ...
Guvernul va discuta în ședința de astăziordonanța privind impozitarea bacșișului. „În ședința de Guvern, avem ordonanța cu impozitarea diferențelor dintre ceea ce un client lasă în urma unui serviciu prestat la un restaurant, bacșișul. Am ...
O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla la Bucureşti, în perioada 19 - 26 mai, pentru discuţii tehnice legate, printre altele, de Codul Fiscal, a anunţat ieri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu ...
În ultimele luni, miniștrii s-au perindat pe la Constanța pentru a supraveghea îndeaproape modul în care se desfășoară lucrările în proiectele derulate pe fonduri europene. În noiembrie, ministrul Mediului de la acea vreme, Attila Korodi, a venit de două ori să ...
Agenții economici de pe litoral nu trebuie să mai stea cu frica de ANAF în sân. OUG privind legalizarea bacșișului și relaxarea sancțiunilor de control este la un pas să fie adoptată. Luni seară, reprezentanții Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din ...
O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla la Bucureşti, în perioada 19-26 mai, pentru discuţii tehnice legate şi de Codul Fiscal, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care ...
PSD discută reducerea TVA la apa de consum casnic în limita a minimum 5 metri cubi de familie/lună, măsură care, în funcţie de execuţia bugetară, ar putea fi aplicată din toamnă, a declarat ieri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Practic, din factura de întreținere a ...
În weekend, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a condus o delegație a României la Washington (SUA) și a discutat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale, dar și cu cei ai agențiilor de rating despre proiectul noului Cod Fiscal ...
Vicepreședinta Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală (ECA), Laura Tuck și Ministrul Finanțelor Publice din România, Eugen Teodorovici au semnat vineri un acord de împrumut având o valoare de 200 de milioane de euro pentru Proiectul privind ...
Chiar dacă în şedinţa de guvern de astăzi Victor Ponta a cerut flexibilizarea controalelor efectuate de ANAF, cu măsuri clare de sancţionarea graduală, Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, apreciază campania ANAF ca fiind un real succes şi anunţă intensificarea controalelor ...
Chiar dacă în şedinţa de guvern de astăzi Victor Ponta a cerut flexibilizarea controalelor efectuate de ANAF, cu măsuri clare de sancţionarea graduală, Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, apreciază campania ANAF ca fiind un real succes şi anunţă intensificarea controalelor ...
Chiar dacă în şedinţa de guvern de astăzi Victor Ponta a cerut flexibilizarea controalelor efectuate de ANAF, cu măsuri clare de sancţionarea graduală, Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, apreciază campania ANAF ca fiind un real succes şi anunţă intensificarea controalelor ...
Fiscul nu trebuie să fie ceva ce sperie, ci o instituție care vine şi verifică modul în care se aplică legea, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Tocmai de aceea, inspectorii de la ANAF nu vor mai închide firmele dacă ele se află la prima încălcare a Codului Fiscal; abia ...