Eugenia dobrogeană, în toate colțurile lumii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eugenia dobrogeană, în toate colțurile lumii!

Justiție 30 Martie 2015 / 00:00 967 accesări

Eugenia este una dintre mărcile cele mai vechi din România. Mai nou, cel mai cunoscut biscuit românesc se vinde în cel mai mare magazin online din Statele Unite ale Americii, Amazon. Este vorba despre Eugenia produsă la Constanţa. O cutie de Eugenii se vinde pe amazon.com cu aproape 17 dolari, adică 70 de lei. De asemenea, șapte bucăți pot fi cumpărate la prețul de 10 dolari. Produsul este descris drept un biscuit gustos cu cremă de cacao. Cel care le vinde spune că aceste prăjituri merită să fie încercate, mai ales de iubitorii de rom. El a mai adăugat și faptul că aroma de rom din Eugenii este cu adevărat unică. Producătorul Eugeniei spune că aceasta este la fel de apreciată peste ocean cum este și la noi în țară. La fel reiese și din comentariile online ale românilor, dar și ale americanilor. ”Da, sunt din România și o să fiu un pic subiectiv. Dar acești biscuiți sunt la fel ca cei pe care mi-i amintesc din copilărie, ceea ce este surprinzător”, a scris un client. Românii din SUA, dar şi americanii cumpără, de asemenea, şi zacusca sau dulceaţa de la noi din ţară.



12