Eures, o şansă pentru constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eures, o şansă pentru constănţeni

Social 27 Martie 2010 / 00:00 1422 accesări

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa au organizat, vineri, un Job Club de informare privind mobilitatea forţei de muncă, atât pe plan naţional cât şi pe plan european. Seminarul a urmărit informarea constănţenilor despre posibilităţile oferite de reţeaua Eures (reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare a forţei de muncă europene ce a fost creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în spaţiul european şi Elveţia) şi încetăţenirea unei culturi a mobilităţii în rândul populaţiei active. Potrivit consilierului Eures din cadrul AJOFM Constanţa, Elena Muceanu, pe 23 martie 2010, erau înregistrate, în reţeaua Eures, 932.504 locuri de muncă vacante. „În 2009, au plecat să muncească, prin intermediul Eures, 51 de constănţeni, iar de la începutul anului 2010 şi până în prezent, şi-au găsit un loc de muncă în UE 26 de constănţeni”, a precizat Elena Muceanu. Ea a adăugat că sunt multe persoane care apelează la serviciile Eures, discută cu angajatorii din UE şi spaţiul comercial european, primesc un loc de muncă, dar uită să raporteze rezultatul final al discuţiilor. „Constănţenii, dar nu numai, apelează la Eures doar pentru consiliere şi îndrumare către angajatorii din UE, nu consideră că trebuie să ştim dacă se angajează sau nu. Prin urmare, numărul celor care s-au angajat în UE prin intermediul Eures este mai mare”, a spus Elena Muceanu. Zilnic, în biroul consilierului Eures trec, în medie 15-17 constănţeni. Momentan, prin Eures sunt oferite 246 de locuri de muncă în UE, printre cele mai căutate specializări numărându-se cele din sistemul sanitar (medic medicina de urgenţă, medic specialist, medic specialist neurofiziolog, medic specialist psihiatru, medic specialist mamografii).

Taguri articol


12