Euro a scăzut uşor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Euro a scăzut uşor

Economie 01 Februarie 2007 / 00:00 608 accesări

Cursul oficial afişat, ieri, de Banca Naţională a României (BNR) arată o apreciere a leului cu 0,06%, pînă la 3,4084 lei/euro faţă de marţi, ca urmare a ordinelor de vînzare de valută din prima parte a zilei, susţin bncherii. "Piaţa valutară locală s-a deschis, ieri, la nivelul de închidere de luni seară şi, în mai puţin de o oră, leul s-a apreciat uşor spre 3,4000 lei/euro", a spus un dealer. BNR a afişat, ieri, un curs oficial de 2,6345 lei/dolar, cu 27 lei vechi mai mult pentru un dolar (0,1%) faţă de marţi, cînd era de 2,6318 lei/dolar. Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat uşor, în prima parte a zilei, de la 1,2977 la 1,2924 dolari/euro.

BNR a afişat, în prima parte a zilei de ieri, o medie a dobînzilor overnight (cu scadenţa la 24 ore) de 5,78% pe an la depozitele atrase (BUBID), iar dobînda medie la depozitele plasate (BUBOR) era de 7,34% pe an. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă, astăzi, un miliard lei din piaţa primară printr-o emisiune de titluri cu maturitatea la trei ani, care va stabili un nivel de referinţă pentru acest tip de titluri româneşti. "Licitaţia organizată de MFP va avea la bază criteriul preţului multiplu, iar titlurile vor aduce un venit fix de 6% plătit anual. Ne aşteptăm ca dobînda medie să nu depăşească 5,5% pe an, întrucît interesul pentru instrumentele de debit româneşti este mare, iar investitorii vor putea să cîştige şi din diferenţa de schimb valutar, pe lîngă randamentul titlurilor", a mai spus Hăncilă.

Taguri articol


12