Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a acordat fermierilor, în anul 2009, sprijin financiar în valoare totală de 1.281.765.140 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), a comunicat, ieri, instituţia. Astfel, potrivit APIA, în anul 2009, din FEGA au fost plătite 2.102.717 euro în cuantumul Campaniei SAPS 2007, 528.820.461 euro pentru Campania SAPS 2008 şi în cadrul Campaniei SAPS 2009 au fost acordate plăţi în avans, începând cu 16 octombrie 2009, în valoare de 309.519.173 euro. Din FEADR, Agenţia efectuează plăţi pentru măsuri delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Astfel, în anul 2009, au fost plătite 43.870.381 euro, pentru Campania 2007, precum şi sume aferente Campaniei 2008. Totodată, au mai fost achitate 169.483.388 euro în cadrul Măsurii 611 Plăţi complementare directe.