Iubitorii handbalului constănţean nu au timp de odihnă la acest început de an 2007. După ce au purtat naţionala masculină a României spre calificarea la barajul Campionatului European, ei revin în sală la sfîrşitul acestei săptămîni pentru debutul returului Ligii masculine, în încercarea istorică a formaţiei Handbal Club Municipal Constanţa de a-şi păstra titlul naţional. Şi avem toate motivele să credem că Sala Sporturilor va fi din nou arhiplină sîmbătă, la ora 11.00, cînd faţă în faţă se vor afla echipele care poartă stindardul tricolor în competiţiile continentale. HCM Constanţa - campioana, cîştigătoarea Cupei României, lidera la zi a clasamentului şi sfert-finalista Cupei Cupelor - întîlneşte UCM Reşiţa, formaţie calificată în sferturile de finală ale Challenge Cup, a cincea în ierarhia naţională. Va fi practic primul meci dintr-o etapă a derby-urilor, care programează în epilog partida Steaua - Dinamo de la Bucureşti.
Euroduelul Ligii Naţionale este, fără doar şi poate, un meci al orgoliilor... întoarcerea antrenorului Aihan Omer, cu care Constanţa a obţinut performanţele primei jumătăţi a anului trecut, în oraşul natal. Sau a campionilor naţionali în tricoul HCM-ului, Adrian Tucanu şi Bojan Butulija, care îşi vor înfrunta foştii colegi de echipă. Scorul este 1-0 pentru formaţia noastră, care a surclasat net, în debutul campionatului în curs, UCM Reşiţa la Drobeta Turnu-Severin cu 29-24, într-un meci dominat de talentul fantastic al celui mai bun handbalist al anului trecut, Ionuţ Rudi Stănescu. Deocamdată, nicio noutate în lotul Municipalului constănţean înaintea începerii unei prime luni de foc a lui 2007, la capătul căreia se află super-confruntarea cu RK Zagreb, din sferturile de finală ale Cupa Cupelor. Campionii se antrenează în formulă completă sub comanda tehnicienilor Lucian Râşniţă şi Eden Hairi, după ce s-au pregătit separat la începutul anului... Stănescu, Popescu, Stavrositu, Toma, Buricea şi Timofte la naţionala României, Kazic la cea a Muntenegrului, iar ceilalţi (în afara centrului Ivan Smigic, împrumutat în Spania) la Constanţa. Federaţia Română de Handbal a decis să încredinţeze partida HCM Constanţa - UCM Reşiţa (sîmbătă, ora 11.00, în direct la TV Neptun) unui cuplu neexperimentat de arbitri, Ştefan Hendrea - Ionuţ Marta, din Baia Mare.
Biletele la meciul de handbal masculin dintre HCM Constanţa şi CSM Reşiţa, din etapa a 14-a a LN, programat sîmbătă, 3 februarie 2007, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, se pot procura de la chioşcurile “Telegraf” din următoarele zone: Delfinariu, Balada, Gară Staţie 40, 41, 43, Poşta Centru şi Sala Sporturilor.